Conform studiului Vola, preferate sunt marile orașe din Europa. Astfel, Londra, Paris, Roma sau Viena s-au aflat în topul destinațiilor alese, fiind variante ușor accesibile prin zboruri low-cost și curse directe. Pe lângă accesibilitate, aceste orașe oferă o varietate bogată de atracții culturale, gastronomice și de divertisment, ceea ce transformă city break-ul de 1 Mai într-o vacanță completă.
„Anul acesta, mini-vacanța de 1 Mai pare a fi influențată și de contextul electoral, respectiv de primul tur al alegerilor prezidențiale. În mod obișnuit, românii aleg zboruri de retur cât mai târzii pentru a profita la maximum de timpul petrecut la destinație, însă, de data aceasta, observăm că multe zboruri de întoarcere sunt programate în prima parte a zilei de duminică, 4 mai. Este posibil ca mulți dintre ei să își fi planificat vacanțele astfel încât să poată reveni la timp în țară pentru a vota”, a explicat Claudia Tocilă, director de marketing Vola.ro.
De asemenea, nu s-au remarcat preferințe pentru destinațiile atipice sau exotice, semn că românii au ales să se concentreze pe destinațiile clasice, sigure și accesibile, care oferă o experiență completă într-un timp relativ scurt.
Prețuri cu 20% mai mici la biletele de avion, în comparație cu anul 2024
Prețul mediu al unei rezervări pentru această perioadă a fost de 239 de euro, cu 20% mai mic decât anul trecut, când 1 Mai s-a suprapus cu sărbătorile pascale, iar cererea a fost semnificativ mai mare. Cel mai ieftin bilet de avion vândut a costat 37 de euro, către Bologna, oraș italian ideal pentru un city-break. În schimb, cel mai scump bilet a fost înregistrat pe ruta București-Paris, pe aeroportul Charles de Gaulle, cu un preț de 860 de euro.
În ceea ce privește rezervările, 42% dintre români și-au achiziționat biletele cu mai puțin de o lună înainte de plecare, semn că mini-vacanța de 1 Mai a fost pentru mulți o decizie de moment. Astfel, românii își planifică vacanțele într-un mod tot mai eficient: aleg zboruri ieftine, rezervate cât mai aproape de data plecării, pentru a maximiza experiența cu costuri mici.
Zboruri directe, bagaj minim și locuri alăturate, varianta ideală pentru români
Un alt indicator relevant privind comportamentul de călătorie al românilor în vacanța de 1 Mai este cel legat de serviciile adiționale alese. În comparație cu anul trecut, cererea pentru locurile alăturate a crescut cu 38%. Românii pun accentul pe confortul din timpul zborului și încearcă să aibă o experiență cât mai plăcută, chiar și pe distanțe relativ scurte.
În plus, opțiunile pentru îmbarcarea prioritară și bagajul de mână au crescut și ele cu 9%, ceea ce sugerează o preferință pentru un check-in cât mai rapid și eficient. La polul opus, numărul celor care au adăugat un bagaj de cală a scăzut semnificativ, cu 28% față de anul 2024. Dacă anul trecut turiștii au avut la dispoziție mai multe zile de vacanță, și implicit, au avut nevoie de un bagaj mai mare, anul acesta doar 10% dintre rezervări au inclus un bagaj de cală.