Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Camera Deputaților a dat votul final pe data alegerilor locale: 27 septembrie / EXTERNE: Austria impune carantinarea românilor /

Breaking News:
 

Comisia Europeană, consultare publică pentru pachetul legislativ privind serviciile digitale

Comisia Europeană a lansat o consultare publică referitoare la pachetul legislativ privind serviciile digitale. Se vor colecta opinii, elemente concrete și date de la cetățeni, întreprinderi, platforme online, mediul academic, societatea civilă și toate părțile interesate, care să contribuie la conturarea viitorului cadru de reglementare pentru serviciile digitale. Consultarea, deschisă până la 8 septembrie, vizează aspecte cum sunt siguranța online, libertatea de exprimare, corectitudinea și condițiile de concurență echitabile în economia digitală.

Vicepreședinta executivă, Margrethe Vestager, a declarat: „Internetul oferă cetățenilor și întreprinderilor oportunități importante, pe care le pun în balanță cu riscurile asociate activităților și interacțiunilor online. În acest moment, solicităm opiniile cetățenilor și ale părților interesate cu privire la instituirea unui cadru de reglementare modern pentru serviciile digitale și platformele online în UE. Multe dintre întrebări au un impact asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor și suntem hotărâți să construim un viitor digital sigur și inovator, adaptat nevoilor acestora.”

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: „În prezent, platformele online joacă un rol central în viața, economia și democrația noastră, iar acest rol implică o responsabilitate sporită, care poate fi asumată doar în contextul unui cadru de reglementare modern pentru serviciile digitale. Astăzi lansăm consultarea noastră publică: vom ține cont de toate opiniile și vom reflecta împreună pentru a găsi echilibrul între un internet sigur pentru toți, care să protejeze libertatea de exprimare și să asigure spațiu pentru inovare pe piața unică a UE.”
 
Actualul cadru de reglementare pentru serviciile digitale, instituit acum douăzeci de ani, a contribuit la dezvoltarea acestor servicii, dar nu oferă răspunsuri la multe dintre întrebările presante de astăzi privind rolul și responsabilitatea platformelor online, în special ale celor mai mari.
 
Europa are nevoie de un cadru de reglementare modernizat pentru a reduce fragmentarea tot mai mare în materie de reglementare din statele membre, pentru a asigura mai bine faptul că toți cetățenii din întreaga Europă sunt protejați online, așa cum sunt offline, și pentru a oferi tuturor întreprinderilor europene condiții de concurență echitabile pentru a inova, a se dezvolta și a concura la nivel mondial. Trebuie să se garanteze în mod sistematic siguranța utilizatorilor, precum și respectarea drepturilor fundamentale ale acestora, în special libertatea de exprimare.
 
Consultarea vizează cele două domenii de activitate anunțate de Comisie în cadrul pachetului legislativ privind serviciile digitale.
 
Primul set de norme ar avea ca obiect elementele fundamentale ale Directivei privind comerțul electronic, în special libertatea de a presta servicii digitale pe piața unică a UE, în conformitate cu normele privind locul de stabilire, și o limitare generală a răspunderii pentru conținutul creat de utilizatori. Pornind de la aceste principii, intenționăm să instituim norme mai clare și moderne privind rolul și obligațiile intermediarilor online, inclusiv ale celor din afara UE care își desfășoară activitatea în UE, precum și un sistem de guvernanță mai eficace pentru a ne asigura că aceste de norme sunt puse în aplicare în mod corect în întreaga piață unică a UE, garantând totodată respectarea drepturilor fundamentale.
 
Cea de a doua măsură ar viza chestiunea condițiilor de concurență echitabile pe piețele digitale europene, unde, în prezent, câteva platforme online mari acționează în calitate de controlori ai fluxului de informație. Vom examina norme menite să remedieze aceste dezechilibre ale pieței, pentru a ne asigura că oferim consumatorilor cea mai mare posibilitate de alegere și că piața unică a UE pentru serviciile digitale rămâne competitivă și deschisă inovării. Acest lucru ar putea fi realizat prin intermediul unor norme generale suplimentare pentru toate platformele de o anumită dimensiune, cum ar fi normele privind autofavorizarea, și/sau prin intermediul unor obligații de reglementare adaptate pentru controlori specifici ai fluxului de informație, cum ar fi obligațiile privind accesul la date fără caracter personal, cerințele specifice privind portabilitatea datelor cu caracter personal sau cerințele de interoperabilitate.
 
În plus, cu această ocazie, Comisia consultă părțile interesate și referitor la alte aspecte nou-apărute referitoare la mediul platformelor online, cum ar fi oportunitățile și provocările cu care se confruntă lucrătorii independenți în furnizarea de servicii prin intermediul platformelor online.
 
În paralel, astăzi se lansează o a doua consultare privind un posibil nou instrument în domeniul concurenței.
 
Etapele următoare
 
Comisia consultă publicul larg, furnizorii de servicii digitale, inclusiv platformele online, întreprinderile care comunică online cu consumatorii, autoritățile, ONG-urile, mediul academic și alte părți interesate. Participanții sunt invitați să transmită răspunsurile la consultare până la data de 8 septembrie 2020, în oricare dintre limbile oficiale ale UE. Consultarea va contribui la elaborarea propunerilor Comisiei referitoare la pachetul legislativ privind serviciile digitale, care urmează să fie prezentat la sfârșitul anului.
0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv