Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Litoralul pentu toţi – ediția 2022 începe cu prețuri de la 34 de lei/noapte/persoană / 

Breaking News:

hoSTIUcARTA.ro: Cu bineţe, cu bogăţie…

Aşa cum am dorit să transmit şi în cuvântul de deschidere al manifestării, susţin în continuare, fără nici o rezervă suplimentară, că evenimentul expoziţional Salonul Mic 2015 Bucureşti* a stat sub semnul filantropiei, al efortului bun, într-un cuvânt al generozităţii.

112516_1

Şi înţeleg prin aceasta risipa de efort, de timp şi intelectuală a curatorului, care a reuşit ca după o sumă de alte 8 încercări, fiecare cu plusurile şi minusurile lor, să atingă în cea de-a 9-a ediţie un standard profesional pe care l-am dori mult mai des prezent în expoziţiile Capitalei.

(Nu) de unii singuri

A fost vorba, în primul rând, despre intuiţia lăudabilă a domnului Ionuţ Barbu, căci despre domnia-sa este vorba, de a descoperi şi privilegia, printre nenumăratele teme-provocări posibile, subiectul cubului, al spaţiului închis, ofertant cu asupră de măsură fie dinspre zona conceptualului (vezi trimiterea la filozofia platonică ori la mistica iudaică), fie dinspre aceea a arhitecturii (spaţiul architectural este, în esenţă, un cub zidit încununat de cerul simbolizat de acoperiş), fie dinspre istoria însăşi a artelor, plină de numeroase şi grele acroşuri (in)directe. Găsesc că “a chema la arme” legiunea artiştilor locali, din Bucureşti şi din ţară, obligându-i să se confrunte cu estetica, dar mai ales cu ampla culturalitate a “zarului expandat” este un act de temeritate ce merită apreciat.

Adaug acestei prime “porniri” capacitatea domniei-sale de a da curs (şi) cererii subsemnatului de a nu accepta orice intenţie de participare numai pentru că respectivul doritor de afirmare ar fi bun platnic de taxe către organizatori. Cum am mai afirmat în repetate rânduri, mult prea repede acordăm unui cetăţean atributul de a fi corect numai pentru că este solvabil, atunci când prima sa calitate ar trebui să fie aceea de „neatârnare” a conştiinţei; la limită, dacă plătesc unei instituţii falimentare, inutile sau delapidatoare o taxă s-ar putea ca, în realitate, să mă aflu cotizând împotriva mea; căci da – este util şi corect să-ţi plăteşti taxele, dar este încă şi mai util să ţi se dea socoteală de soarta acelor bani, să afli cum anume contribuie acea danie la binele comun. Calitatea fundamentală a unei instituţii este, din păcate pentru contribuabilii doar obedienţi, care nu-şi pun întrebări şi nu se implică, onorabilitatea – celor care se îndoiesc de aceasta, le aducem aminte că şi mafia, şi băncile cămătăreşti jonglează cu sume şi cu viitoruri personale, dar că sigur nu ţi i-ai dori printre prieteni nici pe unii, nici pe ceilalţi…

Se completează aceste două gesturi îndrăzneţe cu „impietatea” de a aşeza „în capul mesei” instanţa critică a subsemnatului, binecunoscut în lumea artei bucureştene ca „oaie neagră” a turmei, pentru modalitatea deseori abruptă de a comunica adevărul simplu relativ la starea actuală a artei româneşti, rezumabil într-o singură sentinţă: „Regele e gol”. De mult prea multe ori vajnicele cumetrii de beţie şi curvie, slinoasele bisericuţe şi coterii, judecăţile boante şi mai ales faptele urât mirositoare ale unor înalţi funcţionari ai breslei m-au dezamăgit pentru a avea vreun imbold de a mă apropia de această „cloacă maximă” altfel decât cu maximă precauţie. Am acceptat invitaţia pentru că iniţiativa dlui Barbu mi s-a părut o tentativă de salvare a inocenţilor din jungla cam sălbatică a artelor locale, o evadare posibilă a lor din marasmul ameninţător.

„Alea iacta…”

Fiecare din cele trei „argumente” mai sus-expuse vor fi contribuit la succesul de „casă şi public” al manifestării, palpabil în calitatea ridicată a exponatelor alese, în masiva prezenţă a publicului la deschiderea expoziţiei şi în gradul de intelectualitate şi estetic ridicat al premiilor şi menţiunilor acordate (chiar dacă, după părerea subsemnatului, o seamă de alte obiecte meritau şi ele, din plin, atenţia juriului – să acceptăm, totuşi, că trierea, dar şi consistenţa premiilor presupune, în cele din urmă, acceptarea răului necesar al „rarităţii” prezenţelor excepţionale). Ceea ce, foarte posibil, se datorează şi unei maturităţi tinere a juriului, atent fiecare la argumentele celuilalt şi dispus la deschidere, la acceptarea poziţiei „preopinentului”.

Mobilitatea dinamică a expunerii a fost elogiată de multă lume – dl Ionuţ Barbu pare să fi deprins liniile generale ale artei dialogului cu spaţiul: aşezarea pieselor nu stinghereşte, iar calitatea medie ridicată a exponatelor asigură un fond vizual care se cere mai mult îndrumat decat silit la concesii; poate din motive de târzie primire a unor lucrări, spaţiul de la etaj respiră parcă prea mult… O uşoară înghesuială a lucrărilor la parter reuşeşte să capete un aer de mozaic, fără a cădea în bazar, în ciuda tehnicilor variate folosite de plasticieni. Este evident, apoi, că participanţilor le este plăcut lucrul cu obiectele şi volumele micro, pe care le pot stăpâni şi modela – de aici nivelul ridicat al prelucrării superficiilor, care ajung în unele cazuri orfevrărie, în altele filigran sau macrame.  Vasile Tolan „naşte” pe câţiva centimetri pătraţi o minuţie de Ierusalim ceresc desfăşurându-şi podoabele micro. Venus Mateescu lucrează relaxat cu întâmplătorul şi naşte uimiri, semne de întrebare, exclamaţii. Claudia Muşat analizează moliciunile unui concept, relativităţile lui pipăibile. Liviu Russu „poezeşte” cubul pe limba sensibilităţii versului lui Nichita Stănescu. Alexandra Ungureanu profeţeşte în matematicile nisipului, Elena Mihail „deconstruieşte” zâmbind mitologii ale întemeierii, Mariea Petcu descrie bogăţia reţinută a unui lăuntru care poate fi cruce senină, rai poate prea septic, Angelica Alexa ne aminteşte drama trăită de fiecare dintre noi în interiorul celulei de care nu ne ştim folosi… Sunt, în fine, premiile – al căror numitor comun este complexitatea de niveluri, dată de încăpăţânarea fiecărui artist de a fi stăruit mult mai mult – şi estetic, şi cultural, şi tehnic – asupra lucrării decât au făcut-o cei care s-au bazat poate prea mult pe idee fulgerată, pe inspiraţie instantanee. Bogdan Iorga adună în „box”-ul ad-hoc al unui simili-radio ştire şi neştire, ironie contemporană şi istorie a artei. Dorina Horătău descrie anatomia unei cutii de daruri deschise, revărsându-şi foile textile spre lume; martorul tăcut al procesului facerii, foarfecele vechi şi negru, plasat deasupra ultimului „etaj”, închide un moment, un timp, o idee. Mihai Ungureanu produce un simulacru de monument pentru o copie de bust pe care doar o întrezărim, excelent concept care ascunde materia pentru a revela prezenţa gândirii. Mircea Ciutu expune un profil cranian supra-atacat de râuri de magmă cromatică, din care vine spre noi o neobişnuită lumină, ca un apus de novă, omagiu adus substanţei demonstrative de mai ieri a modernismului. Şi mai sunt alte lucrări care merită efortul unei vizite şi pe care vă invităm să le vedeţi: un chivot de porţelan, un cub metalic cu lucrătură fină, o cărămidă „deconstruită”, o cutie bleu adăpostind o sticlă, o cutie-mumificată în plastic…

• SALONUL MIC BUCUREŞTI 2015, ediţia a IX-a, Centrul Artelor Vizuale, Bucureşti

Curator: Ionuţ Barbu

Critic de artă: Constantin Hostiuc

Membrii Comisiei de jurizare: Emilia Persu, Cezar Atodiresei, Marius Barb, Lisandru Neamţu, Constantin Hostiuc

Premiile SMB9 mixed-media acordate de UAP din România: Bogdan Iorga, Dorina Horatau

Nominalizaţi pentru PREMIUL SMB9 mixed-media acordat de UAP din România:

Ovidiu Constantin Ionescu, Mircea Mureşan

Premiile SMB9 mixed-media acordate de Filiala Pictură Bucureşti: Mihai Ungureanu, Mircea Ciutu

Nominalizaţi pentru premiile SMB9 mixed-media acordate de Filiala Pictură Bucureşti:

Claudia Muşat, Iulian Augustin Iftodiu

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv