Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

EXTERNE: Suedia și Finlanda solicită aderarea la NATO / SĂNĂTATE: Românii se pot vaccina cu doza 4 anti-COVID / Este disponibil vaccinul Pfizer / 

Breaking News:

Sodexo lansează noile carduri de masă Gusto Pass

Sodexo Romania lansează, începând cu această lună, noile carduri de masă Gusto Pass, cu un design nou şi modern. Toate cardurile emise vor avea o noua înfăţisare, chiar și pentru primii beneficiari, care şi le vor reînnoi.
 
 
Posesorii de modele vechi de carduri le vor putea utiliza în continuare până la expirare, când vor fi înlocuite cu cele noi. Suma rămasă pe cardurile care expiră va fi transferată pe noul card, care va păstra același cod PIN.
 
„Acum 5 ani am lansat primul produs digital Sodexo, cardul de masă Gusto Pass, un beneficiu care încurajează o dietă sănătoasă și oferă angajaților o experiență extraordinară. Am fost primii care au adus pe piață metode inovatoare de plată mobilă, aflarea PIN-ului digital, livrarea la adresa de domiciliu în timpul pandemiei și ne asigurăm că, în continuare, beneficiarii noștri vor avea posibilitatea de a experimenta noi servicii și soluții digitale împreună cu noul design al cardului”, a declarat Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo BRS România.

„Peste un milion de utilizatori folosesc în prezent cardul de masă Gusto Pass, ceea ce ne arată interesul angajaților români pentru soluții digitale. Beneficiarii noștri se află în centrul tuturor iniţiativelor noastre, ţinem cont de părerile lor şi ne asigurăm că tranziția către noul card va fi o experiență excelentă, de la obținerea şi până la utilizarea acestuia, în cea mai mare şi mai diversificată reţea de magazine partenere”, a adăugat el.

Noul aspect al cardurilor de masă se integrează în noua lume digitală: aplicația mobilă, portalul online MySodexo, platforma de administrare a serviciilor, site-ul și aplicația 7card complet digitală.

Lansarea Apple Pay și Sodexo Pay, în urmă cu doi ani, a fost un alt pas în direcţia digitalizării şi în dezvoltarea sistemelor de plată mobile. Astfel, Sodexo a devenit primul emitent de carduri din România care a oferit utilizatorilor posibilitatea de a înscrie toate beneficiile extra-salariale primite în sistemul de plată cu telefonul mobil, în timp ce abonamentul 7card era disponibil online atât pentru angajați, cât și pentru copiii lor, în perioada în care sălile de sport erau închise. Acest lucru a dus la creşterea confortului consumatorilor noștri și ne-a angajat și mai mult în direcția misiunii noastre, de a îmbunătăți calitatea vieții beneficiarilor noștri.

Aflarea PIN-ului digital direct din aplicația MySodexo are ca şi consecinţă eliminarea consumului de hârtie pentru imprimarea și livrarea PIN-ului către utilizatori. Această caracteristică reprezintă doar o parte a programelor noastre ecologice și de mediu, care se concentrează pe reducerea deșeurilor și a amprentei de carbon, parte din inițiativa globală lansată de Sodexo.

Două milioane de consumatori și angajatorii lor apreciază astăzi produsele Sodexo. Oferind cea mai mare şi mai diversificată rețea de parteneri la nivel naţional, online şi offline, Sodexo continuă să investească în extinderea acesteia și în soluții digitale pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor săi, de a economisi timp și de a-i încuraja să adopte un stil de viață sănătos.

Despre Sodexo România

Sodexo România este parte a Grupului Sodexo, lider mondial în domeniul serviciilor pentru calitatea vieții. Compania activează pe piața din România de peste 20 de ani, oferind companiilor o gamă complexă de beneficii extra-salariale pentru angajați. Peste 30.000 de companii şi 2 milioane de angajați utilizează deja produsele Sodexo.

 
5 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv