ANCOM precizează că portarea numărului de telefon poate fi refuzată doar dacă cererea nu este corect completată, datele de identificare ale abonatului sunt incorecte sau nu corespund cu numărul a cărui portare se solicită, ori dacă operatorul donor nu mai furnizează serviciul de telefonie prin intermediul numărului respectiv sau nu furnizează tipul de serviciu solicitat.
Pentru a verifica modul în care furnizorii respectă dispoziţiile legale privind portabilitatea, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a derulat, în luna aprilie, o campanie de control de tip „mystery shopping” la principalii operatori de servicii de comunicaţii electronice (Vodafone Romania S.A., Orange România S.A., RCS & RDS S.A. şi Telekom Romania Mobile Communications S.A.), se arată într-un comunicat de presă, transmis vineri.
În cadrul acestei campanii au fost constituite patru echipe de control care, pe parcursul a două zile consecutiv, au desfăşurat acţiuni, simultan, la fiecare dintre furnizorii menţionaţi anterior, în următoarele localităţi: Bucureşti, Piteşti, Ploieşti şi Târgovişte.
Potrivit ANCOM, dintre cele 16 acţiuni de control (câte patru acţiuni la fiecare furnizor) derulate, într-un caz a fost constatat refuzul portării numărului de telefon.
Telekom, amendată cu 15.000 de lei
„Este vorba de societatea Telekom Romania Mobile Communications S.A. şi, pentru că nu era la prima abatere de acest gen, compania a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 15.000 lei. În cazul celorlalţi trei furnizori verificaţi nu au fost identificate nerespectări ale prevederilor legale”, notează Autoritatea.
Reprezentanţii ANCOM menţionează faptul că, în momentul în care utilizatorii aleg să îşi porteze numărul de telefon, trebuie să completeze o cerere de portare prin care solicită transferul numărului, cerere care se depune la furnizorul la care doresc să se porteze. Odată cu depunerea cererii şi acceptarea acesteia de către noul furnizor (furnizor acceptor), contractul cu vechiul furnizor (furnizor donor) încetează automat, nefiind necesar vreun demers suplimentar din partea utilizatorilor.
În acelaşi timp, arbitrul pieţei locale de telecomunicaţii atenţionează că portarea numărului de telefon către un alt operator nu anulează obligaţiile asumate de utilizatori la semnarea contractului cu operatorul iniţial.
„De exemplu, dacă se solicită portarea înainte de expirarea perioadei minime a contractului, este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să achite penalităţi de reziliere anticipată, iar dacă sunt facturi restante, acestea vor trebui achitate. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul în care utilizatorii au achiziţionat echipamente odată cu achiziţionarea serviciului de comunicaţii electronice. De aceea, utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice dacă la data la care urmează să se efectueze portarea a expirat perioada minimă contractuală cu furnizorul pe care îl părăsesc”, subliniază specialiştii.
În cazul în care întâmpină orice dificultăţi pe parcursul procesului de portare, utilizatorii pot face o sesizare la operatorul acceptor (care este responsabil de realizarea portării), dar se pot adresa şi ANCOM.
Secţiunea InfoCentru din pagina de Internet Autorităţii pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, pot fi consultate ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la Internet.