Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos din dosarul în care a fost audiat vineri dimineață premierul Ilie Bolojan, a declarat presei că problema clientului său sunt abuzurile pe care le comit angajații Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA), deoarece aceleași echipe de control ar fi fost trimise ulterior să verifice situațiile reclamate.
„Este foarte importantă audierea premierului Ilie Bolojan. Domnul Bolojan nu a avut niciodată discuție cu domnul Bogos. I s-a prezentat doar de către domnul Bogos un abuz. Atât, din câte știu de la domnul Bogos”, a declarat presei avocatul Bogdan Gheorghiță.
El a respins acuzațiile potrivit cărora Fănel Bogos ar fi intenționat să ofere mită sau să facă trafic de influență, făcând referire și la fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă.
„Am mai auzit ceva despre discuțiile despre doamna Trăilă și domnul Bogos. Ce relevanță are o discuție dintre domnul Bogos și doamna Trăilă atât timp cât nu a fost niciodată vorba de bani sau această mită? A fost o discuție între alte două persoane care au presupus că ar putea domnul Bogos, din disperare, să ajungă la acest pas. Dar nu a fost vorba niciodată despre așa ceva. Și nu a dat niciodată mită, și nu a făcut niciodată trafic de influență”, a ținut să precizeze avocatul.
Întrebat de jurnaliști dacă, în timpul discuției la Guvern cu Ilie Bolojan, clientul său i-a promis ceva, avocatul a replicat: „Nnimic”.
„Procedural, singurul care are competență să controleze președintele ANSVSA, care este propus de Guvern, este premierul sau Corpul de Control al Premierului. Unde putea să se ducă mai sus? Că doar a încercat domnul Bogos de jos să elimine abuzurile. Nu s-a putut”, a menționat avocatul omului de afaceri vasluian.
Bogdan Gheorghiță a adăugat că, după sesizările făcute de clientul său, ANSVSA a efectuat un nou control, în urma căruia ar fi concluzionat că situația era în regulă.
„Se fac niște abuzuri fantastice, dar le veți afl”, a insistat avocatul.
Ancheta vizează întâlnirea pe care a avut-o cu Fănel Bogos, în septembrie 2025, la Palatul Victoria cu premierul Bolojan și pe care acesta din urmă nu a negat-o.
Sunt cercetate presupuse demersuri pentru schimbarea conducerii DSVSA Vaslui, dar și obținerea unor despăgubiri pentru firma lui Fănel Bogos. Sunt vehiculate informații privind o mită de 1,5 milioane de euro pe care afaceristul ar fi vrut să o dea. Întâlnireaa fost intermediată de Mihai Barbu.
În dosar sunt urmărite trei persoane: omul de afaceri Fănel Bogos, acuzat de instigare la șantaj și cumpărare de influență, Mihai Barbu, fost lider al PNL Vaslui și trezorier al partidului, precum și Cristina Trailă, fost deputat PNL și fost secretar general adjunct al Guvernului, urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității.








