Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni, despre întâlnirea sa cu președinta Curții Constituționale (CCR), Simina Tănăsescu, în biroul președintelui Senatului, că întâlnirile dintre reprezentanții instituțiilor sunt firești și că acest lucru nu înseamnă intervenții în cauzele aflate pe rol.
Bolojan a dat ca exemplu perioada în care era primar al Oradei și a avut întâlniri cu reprezentanții Curții de Apel pentru rezolvarea unor probleme privin reabilitarea sediului instituției, dar și cu cei ai Parchetului, pentru identificarea unui teren pentru construirea unui nou sediu.
Declarațiile premierului:
„Vedeți, de multe ori se încearcă să se facă din țânțar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta, în care se încearcă această schemă. Atunci când ocupi o funcție publică, în mod evident ai întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor, companiilor, în așa fel încât să rezolvi problemele”, a declarat Ilie Bolojan.
Atunci când eram primar în Oradea și se reabilita sediul Curții de Apel Oradea, cineva trebuia să meargă să susțină în Comitetul Tehnico-Economic Interministerial proiectul, cineva trebuia să rezolve problemele de racordare la utilități, să se lucreze în paralel.
Și atunci, sigur că am avut întâlniri cu cei care conduceau Curtea de Apel Oradea pentru a rezolva problemele instituționale. Asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele care erau pe rol. Am avut întâlniri din nou pentru a rezolva probleme și îmi aduc aminte că Parchetul dorea să-și facă un sediu.
Am avut întâlniri din nou cu reprezentanții conducerii Parchetului și am identificat un teren și le-am pus terenul la dispoziție pentru a face sediul. Dar, din nou, asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele sau dosarele pe care le aveau. Așa este și în astfel de cazuri și mai mult de atât n-are rost să vă spun”.
CCR discută sesizările împotriva legilor integrității și biodiversității – jaloane în PNRR – și de aprobare a unui împrumut BIRD
Simina Tănăsescu a transmis duminică, într-un comunicat, că întâlnirea a vizat exclusiv aspecte administrative și de organizare și că nicio cauză aflată pe rolul CCR nu a fost discutată în afara cadrului procedural și legal.
Comunicatul CCR:
„Întâlnirile preşedintei Curţii Constituţionale a României (CCR) cu reprezentanţi ai autorităţii executive au ca obiect exclusiv aspecte care ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege,.
Funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale presupune, pe lângă atribuţii jurisdicţionale, şi atribuţii administrative, organizatorice şi de reprezentare, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În exercitarea acestor atribuţii, întâlnirile preşedintei Curţii Constituţionale cu reprezentanţi ai autorităţii executive au ca obiect exclusiv aspecte care ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege.
Reafirmăm ferm şi categoric că nicio cauză aflată pe rolul Curţii nu face şi nu poate face obiectul unor discuţii în afara cadrului procedural şi legal în care aceasta urmează să fie soluţionată.
Totodată, conduita constantă şi publică, precum reperele etice şi profesionale ale preşedintei Curţii Constituţionale, constituie repere suficiente pentru a exclude orice interpretare contrară cu privire la natura şi obiectul demersurilor administrative desfăşurate în exercitarea atribuţiilor funcţiei”.
Însă Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), consideră întâlnirea de „o gravitate instituţională aparte”, în condiţiile în care Curtea Constituţională este chemată să soluţioneze, printre altele, un conflict juridic de natură constituţională declanşat chiar de către Ilie Bolojan, iar preşedinta CCR participă la soluţionarea cauzei în calitate de judecător.
Comunicatul ÎCCJ:
„Explicaţiile oferite până în acest moment cu privire la întrevederea dintre preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, şi Ilie Bolojan, prim-ministru, nu sunt de natură să clarifice pe deplin circumstanţele acesteia şi nici să înlăture îngrijorările legitime generate în spaţiul public şi la nivelul autorităţii judecătoreşti.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se alătură preocupărilor exprimate la nivelul sistemului judiciar cu privire la necesitatea respectării exigenţelor de independenţă, imparţialitate şi transparenţă şi consideră necesară clarificarea imediată şi completă a circumstanţelor în care a avut loc această întrevedere.
Într-un conflict între puterile statului, arbitrul constituţional trebuie nu doar să fie independent şi imparţial, ci să se situeze, fără echivoc, în afara oricărei aparenţe rezonabile de influenţă sau de apropiere faţă de una dintre părţi. Separarea puterilor nu este un principiu declarativ. Ea presupune limite instituţionale clare şi respectarea lor cu atât mai strictă de către cei chemaţi să garanteze echilibrul constituţional.
Autoritatea unei decizii constituţionale nu se întemeiază numai pe caracterul său obligatoriu, ci şi pe încrederea că aceasta a fost adoptată la adăpost de orice influenţă sau aparenţă rezonabilă de influenţă. Din această perspectivă, preocupările exprimate la toate nivelurile sistemului judiciar cu privire la necesitatea respectării aceloraşi exigenţe de independenţă, imparţialitate şi transparenţă la nivelul oricărei jurisdicţii sunt legitime şi reflectă o preocupare instituţională comună pentru protejarea încrederii în actul de justiţie.
Caracterul echivoc al conduitei” preşedintei Curţii Constituţionale, prin aparenţa de apropiere pe care este susceptibilă să o creeze faţă de una dintre părţile implicate, este de natură să slăbească încrederea publică în imparţialitatea şi justeţea viitoarei soluţii.
Împrejurările în care s-a desfăşurat întrevederea reclamă, la rândul lor, clarificări, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a avut loc la sediul niciuneia dintre instituţiile reprezentate de cei doi participanţi şi, potrivit informaţiilor disponibile public, nu a fost anunţată în prealabil.
O asemenea situaţie nu poate rămâne neclarificată şi nici fără consecinţe instituţionale pe măsura gravităţii sale. Atunci când conduita celui aflat în fruntea unei jurisdicţii constituţionale generează îndoieli legitime asupra aparenţei de imparţialitate, responsabilitatea funcţiei impune asumarea consecinţelor necesare, astfel încât asupra credibilităţii viitoarelor decizii ale Curţii să nu planeze nicio suspiciune rezonabilă de influenţă sau de lipsă de imparţialitate.








