Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de polițiști, cu mandat de aducere de la procurori, și dus la audieri la Parchetul General, miercuri, când au loc noi percheziții la gruparea mercenarului Horațiu Potra, șeful echipei de securitate a candidatului la prezidențiale.
La descinderi, anchetatorii au găsit arme, muniție de asalt și peste un milion de dolari ascunși într-un seif.
De dimineață, când au fost difuzate informații despre perchezițiile la Potra – care este plecat din țară -, Călin Georgescu a chemat românii la un nou miting. Iată mesajul lui, postat pe Facebook:
„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă – mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!”.