Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat din nou, miercuri, decizia pe Legea privind scăderea cuantumului pensiilor și creșterea vârstei de pensionare a magistraților, pe care premierul Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament, dar a fost contestată de ÎCCJ.
Este a doua amânare a Curții, după cea din 24 septembrie. Acum, noul termen a fost stabilit pentru 20 octombrie.
Până atunci, instanțele de judecată rămân în „grevă”, din 27 august, când au decis suspendarea activității.
CCR îl ține în corzi pe Bolojan: Decizia pe creșterea vârstei de pensionare și tăierea pensiilor speciale ale magistraților, amânată
Premierul Ilie Bolojan a afirmat în plenul Parlamentului, când și-a angajat răspunderea pe Pachetul 2 de măsuri fiscale, din care face parte și legea privind modificarea pensiilor magistraților:
„Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea magistraților se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va crește de la 25 de ani la 35 de ani, așa cum este cazul pentru ceilalți cetățeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remunerație netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar și cu această scădere, pensiile magistraților rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independența și respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaționale sau Constituției”.








