Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă nu mai poate candida la alegerile prezidențiale, a hotărât, luni, Curtea Constituțională a României (CCR), care a respins contestațiile depuse la decizia de sâmbătă a Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii acesteia.
În schimb, judecătorii CCR au stabilit că liderul AUR, George Simion, poate candida la scrutinul din 4 mai, respingând contestațiile depuse împotriva candidaturii acestuia.
„Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a transmis CCR.