UPDATE: Tribunalul Ilfov a stabilit data de 3 iulie ca termen pentru judecarea pe fond.
Cei 16 membri PNL care și-au exprimat susținerea pentru ca Adrian Veștea să devină prim-ministru au atacat joi, la Tribunalul Ilfov, deciziile adoptate luni de Biroul Politic Național (BPN) și au obținut suspendarea lor într-un timp-record de o oră și jumătate.
Amintim că, duminică, președintele Nicușor Dan l-a desemnat peste „capul” partidului pe Veștea. Luni, BPN a supus la vot, pentru a treia oară, rezoluția „fără guvernare cu PSD”.
Totodată, conducerea PNL a adoptat o rezoluție prin care vor fi excluși din partid toți cei care vor deveni miniștri fără validarea PNL sau vor susține un premier care nu a primit aprobarea partiului.
Tribunalul Ilfov a decis să suspende cele două decizii, „până la soluţionarea în mod definitiv a litigiului înregistrat la Tribunalul Ilfov sub nr. 1923/93/2026, având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului”.
Decizia este executorie, chiar dacă nu și definitivă.
Reclamanții sunt următorii PNL-iști:
- Monica Anisie
- Andrei Baciu
- Sorin Cîmpeanu
- Mihai Culeafă
- Alina Gorghiu
- Ion Iordache
- Aneta Matei
- Ciprian Pandea
- Nicoleta Pauliuc
- Alexandru Popa
- Răzvan Sorin Prișcă
- George Scarlat
- Ionuț Stroe
- Mihai Vestea
- Sebastian Rusu
- Eduard Mititelu
În replică, PNL a transmis că va ataca decizia la instanța superioară.„
„PNL informează că hotărârea Tribunalului Ilfov de azi nu afectează în niciun fel activitatea și opțiunile politice ale partidului – nici decizia de a NU vota un eventual guvern Veștea, nici organizarea Congresului Extraordinar (care va avea loc duminică, n.r.), nici respingerea colaborării politice cu PSD.
Partidul își va desfășura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii”, au transmis liberalii, într-un comunicat de presă.
Ei susțin că Tribunalul Ilfov nu avea competență teritorială să judece cererea, deoarece sediul central al partidului este în București.
„Notăm că cererea depusă de cei 16 reclamanți a fost soluționată fără niciun fel de transparență, fără informarea PNL, fără afișarea pe portalul instanței în timp util și fără verificarea competenței instanței. Solicităm, de asemenea, tuturor actorilor politici abținerea de la folosirea justiției în lupta politică. PNL nu cedează și nu-și schimbă deciziile politice în urma unor astfel de manevre”, a conchis PNL.








