Zeci de polițiști de la Combaterea Criminalității Organizate și de la Operațiuni Speciale și procurori DIICOT au participat, miercuri, la nouă percheziții domiciliare efectuate în municipiul Galați.
Suspecții sunt bănuiți de distribuire de droguri și plante etnobotanice.
Conform anchetatorilor, “din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2016, 5 persoane ar fi desfășurat activități de producere, deținere, stocare și comercializare de droguri de risc și substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, droguri pe care le-ar fi comercializat pe raza județelor Vrancea, Galați și Brăila.
În urma perchezițiilor, au fost identificate mai multe substanțe etnobotanice și muguri de cannabis, fiind ridicate în vederea indisponibilizării 8.530 de lei, 700 de euro, 9 telefoane mobile, două laptopuri, un cântar electronic, un grinder metalic și mai multe arme albe”.
La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au fost conduse 15 persoane, 5 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate joi magistraților de la Tribunalul Vrancea, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și consum ilicit de droguri și de substanțe cu efect psihoactiv.