Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Condamnarea fostului deputat PNL Mircea Roșca, anulată. Se rejudecat de la zero

Condamnarea la 3 ani de la închisoare cu suspendare a fostului deputat PNL Mircea Roșca, pronunțată de lnstanța Supremă în februarie 2018, pentru trafic de influenţă, a fost anulată, luni, de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a dispus rejudecarea de la zero a procesului, în primă instanţă.
 
 
“Admis apel – Dispus rejudecarea la prima instanţă sau la instanţa competentă”, se arată în decizia judecătorilor.
 
Curtea Constituţională a constatat, pe 3 iulie, că toate completurile de 3 a fost constituite nelegal, deoarece nu sunt specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie.
 
Au fost anulate și celelalte condamnări şi achitări din dosar. Primiseră condamnări cu suspendare: Adrian Rotilă (administrator al SC Adliv Termo SRL), Marian Emanuel Rotaru (economist la Serviciul Achiziţii al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti); Gabriel Stelian Popescu (consilier local al oraşului Azuga), Diana Camelia Dumbravă (fost secretar al oraşului Azuga).
 
Au fost achitaţi atunci: Adrian Strâmbeanu (fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti), Simona David (director al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti – judeţul Prahova), Mariana Malea (responsabil cu achiziţiile publice în cadrul Centrului de Recuperare), Cristina Savu (fost director economic în cadrul RAAPPS Sinaia), Mihail Fâcă (fost administrator public al judeţului Prahova), Adrian Emanuil Semcu (fost vicepreşedinte al CJ Prahova), Gabriela Cristina Şerbănoiu (fost şef al Serviciului Achiziţii Publice şi Contracte din cadrul Direcţiei Patrimoniu a CJ Prahova).
 
Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreşedinte al PNL Prahova, Mircea Roşca a pretins de la un denunţător (administrator de firmă) suma de 20.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui din acea perioadă al PNL Azuga, Gabriel Popescu, şi, prin acesta, asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga şi a factorilor decizionali din cadrul Primăriei Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma acestuia, sumă din care a primit efectiv – prin intermediul lui Popescu – 5.000 de euro, iar 11.000 de euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii sale politice.
 
Suma de 4.000 de euro a fost pretinsă şi primită de Diana Dumbravă, susţin procurorii, de la Gabriel Popescu (din 20.000 de euro oferiţi de denunţător), în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, în legătură cu licitaţiile publice deschise cu strigare organizate de Primăria Azuga pentru vânzarea celor două suprafeţe de teren şi care vizau desfăşurarea propriu-zisă a procedurilor de achiziţie publică şi desemnarea câştigătoare a societăţii administrate de acesta.
 
“Între 2011 – 2014, Mircea Roşca a primit de la Adrian Rotilă (vărul său primar) bani şi alte foloase (construcţii în valoare de peste 35.000 lei, folosinţa auto marca Audi A8 – contravaloare rate leasing plătite în sumă de peste 115.000 lei şi alte bunuri în valoare de peste 403.000 lei), în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul unor instituţii publice din judeţul Prahova (Spitalul Judeţean, Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia) asupra cărora avea influenţă prin prisma calităţilor pe care le-a deţinut în mod succesiv la nivelul autorităţilor publice locale şi centrale şi la nivel politic (consilier judeţean, vicepreşedinte/preşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a unui partid, director la SC Hidro Prahova SA – Sucursala Sinaia, vicepreşedinte al CJ Prahova, deputat), în vederea atribuirii către societăţile deţinute de acesta a unor contracte de achiziţii publice”, mai spun procurorii.
 
În aceeaşi perioadă, Roşca a determinat – prin intervenţii la factorii de decizie din cadrul celor patru instituţii, respectiv la inculpaţii Strâmbeanu, Semcu, David, Savu – încheierea mai multor contracte de achiziţie publică cu firmele administrate de vărul său, având ca obiect furnizarea de produse alimentare, pentru care nu erau autorizate, obiectul de activitate fiind fabricarea elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, respectiv execuţia unor lucrări.
 
DNA menţionează că încheierea contractelor de achiziţie publică s-a făcut ca urmare a desfăşurării unor proceduri cu nerespectarea prevederilor legale, în care au fost implicaţi şi inculpaţii Rotaru, Fâcă, Şerbănoiu, Malea.
73 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv