Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică, marţi, proiectul de lege privind modificarea Codului penal cu corectările impuse de Curtea Constituţională a României (CCR).
În expunerea de motive se arată că, după ce Codul penal a intrat în vigoare în februarie 2014, Curtea Constituţională a admis mai multe excepţii de neconstituţionalitate a unor texte din Cod, astfel încât se impune operarea unor intervenţii legislative prin care să se realizeze punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor legale declarate neconstituţionale.
CCR a pronunţat şi decizii de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate referitoare la unele dispoziţii din legi speciale în materie penală (Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor) şi execuţional penală (Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), decizii care, de asemenea, nu au fost urmate de intervenţii legislative pentru punerea în acord cu Constituţia.
Propuneri de modificare a Codului penal:
- La articolul 35, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: “(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni”.
- La articolul 129 alin. (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: “b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat. Pedeapsa astfel obţinută nu poate depăşi durata pedepsei rezultante aplicabile potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) dacă ambele infracţiuni ar fi fost comise după majorat”.
- La articolul 155, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: “(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.
- La articolul 297, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: “(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării acestuia, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei asemenea dispoziţii legale, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
- Articolul 298 se modifică şi va avea următorul cuprins: “Art. 298. Neglijenţa în serviciu – Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării acestuia, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei asemenea dispoziţii legale şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.
- La articolul 334, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: “(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. (2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă (…) (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.
- După articolul 336 se introduce un nou articol, articolul 336 (1), cu următorul cuprins: “Art. 336 (1). Consumul de alcool sau de alte substanţe ulterior producerii unui accident de circulaţie. 1) Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. (3) Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive, după producerea accidentului de circulaţie şi până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto”.
Modificări propuse la Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor:
- Articolul 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se modifica şi va avea următorul cuprins: “Art. 19. Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
- Modificări propuse la Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:
- La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins: “(3) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal sunt aplicabile şi atunci când, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale sau a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii, o faptă determinată nu mai întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sau forma de vinovăţie cerută de aceasta”.
- Articolul 238 se abrogă.