O judecătoare de la Curtea de Apel București (CAB) a decis suspendarea serviciilor Romatsa, la instanța de fond, după ce șapte controlori de trafic au dat în judecată instituția, invocând discriminare în condițiile de angajare.
Inspecția Judiciară s-a autosesizat, iar președintele Nicușor Dan a introdus subiectul pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului Superior de Apărare a Țării (CSAT).
Decizia, care a fost pronunțată pe 27 februarie, nu este definitivă, dar este extrem de gravă, deoarece pune în pericol, printr-un blocaj fără preedent, întreg traficul aerian al țării noastre, inclusiv tranzitarea acestuia.
Conform portalului instanțelor, controlorii de trafic în cauză sunt Stelian Constantinescu, Ioana Alexandra Galan, Vlad Ionuț Păduraru, Alexandra Nedelcu, Simona-Georgiana Bițianu, Gabriela Tuică și Mihai Cominceanu.

„Admite, în parte, cererea de suspendare cum a fost completată sub aspectul cadrului procesual pasiv la data de 28.11.2024 și cum a fost precizată la data de 22.10.2025 (…). În temeiul art. 27 alin. 5 din Ordonanță nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: Dispune suspendarea pe o perioadă determinată de o lună calendaristică pentru Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA SA, de către autoritățile emitente a certificatului de furnizor de servicii număr: CN 01, ediția 3.0 eliberat de R.A Autoritatea Aeronautică Civilă Română la data de 14 iunie 2023, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Respinge cererea de suspendare precizată la data de 28.11.2024 ca fiind formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării”, se arată în minuta deciziei.








