Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a adoptat noile măsuri de relaxare / Fără mască pe stradă / O oră în plus la restaurante și magazine / Pot circula noaptea și cei nevaccinați / Restaurante deschise în noaptea de Crăciun și Revelion / Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile, din 9 decembrie până pe 8 ianuarie 2022 / 

Breaking News:

DNA cere încuviinţarea unei percheziţii informatice în dosarul deputatului Miuțescu

Procurorul-șef al DNA a solicitat, miercuri, Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru efectuarea unei percheziţii informatice în dosarul în care este vizat deputatul Gheorghe Adrian Miuţescu.

Demersul vine a doua zi după ce Miuțescu a demisionat din PNL. El este suspect de săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

„Procurorul şef al DNA a transmis procurorului general al PICCJ referatul şi dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Piteşti, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor (…) încuviinţarea percheziţiei informatice”, informează un comunicat de presă al DNA.

Percheziţia informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activităţi este condiţionată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv, precizează sursa citată.

Pe 12 noiembrie, DNA Piteşti a anunţat că preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie.

Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Adrian Miuţescu pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, precizau procurorii anticorupţie.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi preşedintele PNL Piteşti, viceprimarul Gelu Tofan, şi directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, Cristian Mitrofan, ambii pentru câte o infracţiune de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, precum şi Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, pentru instigare la săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiune.

„În ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existenţă a infracţiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt: în perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar şi a unei alte persoane în funcţii de conducere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş. Aceasta, în condiţiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană”, se menţionează într-un comunicat al DNA Piteşti.

Procurorii susţin că, procedând în aceeaşi manieră, Miuţescu ar fi intervenit pentru numirea unei persoane într-o funcţie de conducere la Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia şi pentru mutarea sediului instituţiei de la Ploieşti la Piteşti.

“În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţia menţionată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menţinerea/numirea în funcţiile de inspectori şcolari şi directori de şcoli a unor persoane agreate de partid, aceste influenţe fiind exercitate şi la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum şi în lunile aprilie şi august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naţionale Poşta Română în scopul angajării unei persoane la această instituţie, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcţie de conducere la nivel judeţean”, precizează DNA.

Procurorii mai susţin că, în perioada iulie-august 2021, suspecţii Gelu Tofan şi Cristian Mitrofan şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţiile ocupate în partid pe lângă persoane din cadrul Inspectoratului Şcolar Argeş “în scopul menţinerii unei anumite persoane în funcţia de inspector şcolar sau în scopul numirii aceleiaşi persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum şi pentru numirea în funcţia de directori de şcoli a unor persoane agreate de partid”. 

20 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv