Ioana Timofte, fost director general al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA (CNCIR), a fost trimisă în judecată, luni, de procurorii anticorupție.
Ea este acuzată că ar fi primit mită sub forma unor sejururi în Grecia, Spania, Italia și Turcia.
Alături de aceasta, au fost deferiți justiției șase inculpați – angajați ai companiei și persoane din cercul relațional al directorului -, pentru instigare sau complicitate la luare de mită.
Procurorii anticorupție notează în rechizitoriu că Ioana Timofte ar fi încheiat, în mod nelegal, contracte de formare profesională cu două societăți comerciale.
„În considerarea acestor contracte și a promisiunii încheierii unor contracte viitoare, conform unei înțelegeri prestabilite cu reprezentantul societăților respective, ar fi pretins și primit (pentru sine sau pentru alte persoane), în perioada 2021 – 2023, zece sejururi în valoare totală de 586.492 lei și 39.707 euro, în Grecia (Santorini, Creta, Rodos), Spania (Mallorca), Italia (Lido di Jesolo) și Turcia (Antalya).
‘Inculpata ar fi creat aparența de legalitate a desfășurării unor cursuri de formare profesională în străinătate pentru angajați ai CNCIR (sejururi organizate și plătite din bugetul CNCIR SA), care erau doar trecuți pe lista de participare, prin efectuarea unor proceduri de achiziție directă nelegale, dar și prin emiterea de diplome de participare.
Activitatea infracțională descrisă ar fi fost sprijinită de ceilalți șase inculpați, care ar fi beneficiat și ei de sejururi mascate sub forma organizării de cursuri de formare profesională”, menționează anchetatorii.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București (având în vedere calitatea de avocat suspendat a Ioanei Timofte), cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii.








