Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

DNA: Victor Sandu, fost șef la „Apele Române”, trimis în judecată pentru mită 1 milion de euro

Procurorii DNA Bacău au trimis spre judecare, luni, dosarul în care Victor Sandu, la data faptei director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, este acuzat că a luat mită un milion de euro.

Victor Sandu se află, în prezent, în arest preventiv, împreună cu administratorul unei societăţi comerciale, pentru acesta din urmă acuzat de dare de mită,precuizează Direcția Națională Anticorupție (DNA).

În acelaşi doar au fost deferite justiţiei, sub control judiciar, şi două persoane în sarcina cărora s-a reţinut câte o infracţiune de complicitate la luare şi dare de mită, dar şi a alte două persoane fizice, în stare de libertate, pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, Victor Sandu ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit cu titlu de mită, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administraţia Naţională „Apele Române”.

„Banii ar fi fost viraţi de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general, şi el inculpat în acest dosar”, se arată în comunicatul DNA.

Concret, arată anchetatorii, banii ar fi fost pretinşi şi primiţi de Victor Sandu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităţilor produse pe râuri din judeţul Bihor, respectiv “Amenajare râul Valea lui Vasile, judeţul Bihor”, “Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Crişul Negru, judeţul Bihor” şi „Amenajare râul Crişul Repede, judeţul Bihor “.

„Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate”, spune DNA.

În acelaşi context, procurorii precizează că ultimii doi inculpaţi, fiind audiaţi în calitate de martor în prezenta cauză, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale soluţionării dosarului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv