Magistraţii ÎCCJ au amânat pentru 29 februarie judecarea apelului în dosarul “Fraude la Referendum”, deoarece unul dintre magistraţi este bolnav.
Este a doua amânare din acest motiv, prima având loc în 14 decembrie.
Dosarul se află din septembrie 2015 în faza de apel, după ce instanţa de fond l-a condamant pe Liviu Dragnea la 1 an de închisoare cu suspendare.
Condamnatul s-a declarat nemulţumit şi a atacat sentinţa. La fel au făcut însă şi procurorii DNA, care au considerat că pedeapsa este una simbolică şi au cerut condamnare cu executare.
La termenul din 29 februarie vor fi reaudiate ultimele persoane din dosar iar instanţa urmează să pronunţe sentinţa finală.