Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în dosarul Nordis, după 50 de noi plângeri penale depuse de 109 persoane vătămate.
Potrivit DIICOT, extinderea urmăririi penale a fost dispusă la 18 august și îi vizează pe administratorii grupului de societăți, deja inculpați în cauză, precum și patru societăți comerciale urmărite penal.
Prejudiciul suplimentar reclamat depășește 42 de milioane de lei și 14 milioane de euro, la care se adaugă 17.000 de dolari.
Procurorii cercetează noile acte materiale care ar intra în sfera infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Totodată, în urma unei plângeri formulate de o societate comercială, DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale și pentru o infracțiune distinctă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În acest caz, prejudiciul reclamat este de aproximativ 7 milioane de lei.
Dosarul Nordis. ÎCCJ i-a eliberat din arest preventiv pe Laura Vicol – fără nicio măsură – și pe Vladimir Ciorbă și frații Poștoacă – sub control judiciar
Dosarul vizează constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și obținerea fără drept a unor rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul general consolidat. Faptele sunt cercetate în formă continuată.
DIICOT precizează că persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.








