Procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Dorel Pătcaș, fost director coordonator al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale și fost director executiv adjunct – Activitatea de inspecție fiscală, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Bihor, acuzat de luare de mită (5 infracțiuni) și spălarea banilor.
Totodată, a fost deferită justiției, sub control judiciar, complicea lui, Adina Florentina Dumbravă.
Pătcaș este cauzat că în perioada noiembrie – decembrie 2009, în calitate de director coordonator al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, a pretins și primit de la administratorul mai multor firme 5.000 lei și bunuri alimentare și nealimentare în valoare de 6.000 lei, în schimbul eliberării unui atestat de comercializare produse petroliere pentru una dintre societățile comerciale controlate de respectivul om de afaceri.
Apoi, în septembrie 2011, ajuns director executiv adjunct al Direcției, a primit, cu ajutorul lui Șandor Florian – și el inculpat -, de la un alt om de afaceri (martor denunțător în cauză), 6.000 de lei pentru a asigura protecția activității ilicite a societății comerciale administrate de acesta.
În aprilie 2013, Pătcaș, promovat între timp director executiv adjunct – Activitatea de inspecție fiscală La DGPF Bihor, a pretins printr-un intermediar, de la un om de afaceri, și a primit în mod direct, 5.000 euro “pentru a face demersurile necesare în vederea obținerii unor rezultate favorabile societății administrate de acesta din urmă, ca urmare a unui control fiscal efectuat de inspectorii din subordine și pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu privire la comiterea unor infracțiuni de către agentul comerciale respectiv”, precizează DNA.
42.000 de euro taxă de protecție
În aceeași calitate de adjunct al DGPF, Pătcaș a pretins și primit în perioada 2012 – 2014, cu ajutorul complicei Dumbravă, de la doi administratori de firmă (martori denunțători în cauză), prin intermediari, suma totală de 42.000 de euro (29.000 de euro, respectiv 13.000 de euro) ca taxă de protecție pentru ca subalternii lui “să nu constate eventuale aspecte penale și pentru ca aceste controale să fie favorabile firmelor respective”.
În ianuarie 2014, Pătcaș și complicea au disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 25.000 de lei (din totalul de 29.000 de euro), “prin întocmirea olografă a unui contract de împrumut fictiv, pretins a fi întocmit la 10 ianuarie 2013, semnat de unul dintre oamenii de afaceri și o altă persoană, în condițiile în care știa că suma respectivă provine din comiterea unei infracțiuni de corupție”.
Sechestru asigurător
Procurorii au pus sechestru pe un autoturism și pe sumele de bani existente în conturile bancare ale lui Pătcaș, precum și pe sumele de 12.400 euro, 6.600 de lei și 550 dolari americani, ridicate la percheziția domiciliului complicei lui.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bihor, cu Dumbravă sub control judiciar și cu propunerea de trecere din arest la domiciliu la o măsură preventivă similară pentru Pătcaș.
Totodată, procurorii anticorupție au disjuns un dosar penal pentru Florian Șandor, șeful serviciului inspecție fiscală al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (D.J.A.O.V.) Bihor, pentru complicitate la luare de mită.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.