Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Fostul ministru PSD Darius Vâlcov, achitat definitiv într-un dosar de corupție

Fostul ministru PSD al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost achitat definitiv, joi, de Curtea de Apel Craiova, într-un dosar de instigare la dare şi luare de mită – acuzații formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.


În acelaşi dosar au fost achitaţi și ceilalţi trei inculpaţi: Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL.

Toți inculpaţii primiseră decizii de achitare şi la instanţa de fond – Tribunalul Gorj.

Acum a fost respins și apelul formulat de Parchet, ca nefondat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar – SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat “activităţi de determinare mediată”, în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 – 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.

Banii au fost remişi pentru ca funcţionarul de la OCPI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL.

„Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său – directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită”, se arată în rechizitoriu.

Cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OCPI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională. 

Vâlcov a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, în februarie 2018, de către instanța de fond – un complet de 3 judecători al ÎCCJ, însă procesul a fost blocat de Instanța Supremă, care a sesizat CJUE în legătură cu decizia CCR privind nelegalitatea unor astfel de completuri, pe motiv că nu sunt specializate pe corupție. 

ÎCCJ sesizează CJUE în legătură cu procesul lui Vâlcov răsturnat de CCR
10 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv