Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, a fost arestat preventiv, vineri, printr-o decizi a Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale).
Christian Gudu, fost adjunct al șefului Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, deși procurorii DNA au cerut și arestarea acestuia.
Comunicatul DNA:
„În data de 24 noiembrie 2025, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi pretins, prin intermediul unei alte persoane, de la administratorul unei societăți comerciale care desfășura activități în Portul Constanța sume de bani cuprinse între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat.
Aceste sume ar fi fost solicitate în schimbul promisiunii că formalitățile vamale aferente importurilor de mărfuri transportate în respectivele containere se vor desfășura cu prioritate și fără dificultăți. Astfel, în perioada decembrie 2025 – martie 2026, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane (colaborator în cauză), suma totală de 15.100 de euro pentru facilitarea acestor proceduri.
Lică-Octavian Parfenie ar fi fost sprijinit, în două dintre situații, de Christian Gudu.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.








