Un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a condamnat-o definitiv, miercuri, pe fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, fugită în Costa Rica, la 4 ani de închisoare, după ce o pedeapsă similară îi fusese anulată, în decembrie, în urma deciziei CCR potrivit căreia completurile de 5 fuseseră constituite ilegal.
Alina Bica fusese arestată de autoritățile din Costa Rica, în octombrie anul trecut, însă a fost eliberată după numai două luni, înainte de Crăciun.
Concret, Instanţa supremă a suspendat executarea tuturor pedepselor pronunțate de completurile de 5 judecători, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, după decizia Curţii Constituţionale.
Bica a formulat o contestaţie în anulare, care i-a fost admisă de ÎCCJ în 19 martie anul acesta.
În consecință, apelul la condamnarea de 4 ani de închisoare pronunțată de instanța de fond a fost rejudecat și iată că pedeapsa a fost reconfirmată: 4 ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea făptuitorului.
Între timp, Tender a fost eliberat condiționat, după condamnarea în dosarul Carom.
În anul 2013, afaceristul Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica – la acea dată procuror-șef al DIICOT -, să obţină o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, ce se judeca la Tribunalul Bucureşti.
Bica a primit șapaga de rigoare și le-a ordonat subordonaţilor săi să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare.
Iată ce scriu procurorii DNA în rechizitoriul trimis Instanței supreme:
“Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”.
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012..AcceptVezi mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.