Inspectorul superior Andrei-Petru Dimitriu, de la Direcția Regională Antifraudă București, a fost arestat preventiv, joi, de Tribunalul București, după ce fusese prins de procurorii DNA în timp ce primea mită 3.000 de euro.
Flagrantul a fost organizat de anchetatori în parcarea unui restaurant din Sectorul 1 al Capitalei, iar suma de bani primită de inspector ar fi fost pretinsă de acesta de la un proprietar de atelier de dezmembrări auto din Popești Leordeni, pe care Fiscul îl închisese.
Procurorii au reținut-o și pe administratoarea unor firme de ridesharing, care a primit mandat de arest la domiciliu.
În acest dosar, DNA a efectuat, miercuri percheziții în opt locații din București, Ilfov și Giurgiu.
Comunicatul DNA:
„În perioada martie-mai 2025, Dimitriu Andrei-Petru, inspector superior în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) – Direcția Control Antifraudă 1 din cadrul ANAF, ar fi pretins și ar fi primit diferite sume de bani de la inculpata N.M.V., atât direct, cât și indirect, prin intermediul unei persoane, în schimbul exercitării influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), pentru a-i determina pe aceștia să sisteze unele controale derulate la societățile pe care le administrează aceasta din urmă, ori să aplice sancțiuni mai blânde, respectiv să amâne sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la cele constatate în urma acestor controale.
Concret, în perioada martie-aprilie 2025, Dimitriu Andrei Petru a pretins de la N.M.V., atât direct, cât și prin intermediul unei persoane, suma de 6.000 de euro și ar fi primit de la aceasta, în aceeași modalitate, suma totală de 7.500 de euro, în schimbul traficării influenței pe care acesta ar fi promis că o va face la funcționari din cadrul DGAF, pentru ca actele de constatare rezultate în urma controlului finalizat la una dintre firmele inculpatei să nu fie trimise la organele de urmărire penală în vederea sesizării pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
În acest context, în perioada martie-aprilie, Dimitriu Andrei Petru ar fi pretins de la inculpata N.M.V., printr-un intermediar, o sumă de bani cuprinsă între 15.000 și 20.000 de euro, în schimbul intervențiilor (traficării influenței) pe care acesta ar fi pretins că le-a făcut și ar fi promis că le va face la funcționari din cadrul DGAF, pentru rezolvarea favorabilă a controlului în derulare la cea de-a doua societate administrată de aceasta, respectiv să fie aplicate sancțiuni mai blânde și să nu fie trimise actele de control la organele de urmărire penală în vederea sesizării pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, ori trimiterea actelor de control să fie amânată.
În continuare, la data de 8 mai, Dimitriu Andrei Petru ar fi pretins pentru sine și pentru altul (respectiv un șef din cadrul DGAF) de la N.M.V., suma de 2.000 euro pe lună, timp de un an (respectiv 24.000 de euro), în schimbul intervențiilor pe care acesta ar fi promis că le va face la funcționari din cadrul DGAF, pentru rezolvarea favorabilă a unui control iminent ce s-ar efectua la cea de-a treia societate administrată de aceasta, precum și pentru ca, timp de un an, societățile pe care le deține inculpata, să nu fie controlate de către funcționari din cadrul DGAF cu atribuții în acest sens.
De asemenea, la data de 19 mai, Dimitriu Andrei Petru ar fi pretins printr-un intermediar suma de 3.000 de euro, pentru sine și pentru un alt funcționar DGAF, de la un administrator al unei societăți comerciale, în schimbul exercitării influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra colegilor săi, inspectori din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, pentru a desigila un depozit utilizat de această societate, ce fusese sigilat de către colegii săi la data de 13 mai 2025, în urma unui control efectuat la societatea respectivă.
Astfel, la data de 22 mai 2025, în timp ce se afla în parcarea unui restaurant din Sectorul 1, Dimitriu Andrei Petru a primit printr-un intermediar suma de 3.000 de euro, moment în care a fost prins de procurori”.