Numărul tot mai mare de achitări, de procese încheiate prin prescripţie sau de infirmări la instanțele superioare – Curtea de Apel București sau Instanța supremă (ÎCCJ, conduse pe rând de Lia Savonea) ori ale unor sentințe definitive confirmă concluzia documentarului-investigație realizat de Recorder: justiţia din România a fost capturată.
Mărturiile unor foşti sau actuali magistraţi, unele sub anonimat, dezvăluie modul în care inculpaţi potenţi politic sau financiar, precum Marian Vanghelie sau Puiu Popoviciu, au beneficiat de amânări repetate ale termenelor de judecată până când faptele de care erau acuzaţi s-au prescris.
Marile dosare de corupţie au dispărut de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), iar anchetele sunt tergiversate sau chiar sabotate din interior, remarcă Recorder.
Prescripția faptelor induce o stare de neîncredere pentru că, după ani întregi de anchete, nu există vinovați.
Laurențiu Beșu, judecător Tribunalul București: „Această fluctuație a judecătorilor, încurajată și stimulată de conducerea instanței, a avut ca efect prelungirea nejustificată a unor procese, ducând în final la prescrierea faptelor. Și sunt situații în care judecătorii au fost schimbați de prea multe ori ca să poată fi justificată în mod rațional”.
Judecător CAB, sub anonimat: „La Curtea de Apel București ne-am lovit în ultimii ani de tot felul de artificii menite să direcționeze dosarele cu miză către anumiți judecători, pentru a se pronunța soluția dorită sau pentru a fi tergiversate până la prescriere”.








