Fostul ministru al Transporturilor în 3 guverne PSD – Grindeanu, Tudose și Dăncilă -, Răzvan Cuc, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA, marți, sub acuzația de comitere a unor fapte de corupție.
Alături de Cuc a fost reținut și administratorul unei firme, iar amândoi vor fi prezentați de anchetatori, miercuri, judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a obține mandate de arestare pe numele inculpaților.
Cei doi au încercat mituirea directorului general al RAR – care i-ar fi denunțat, cel mai probabil.
Comunicatul DNA:
„În cursul lunii septembrie 2025, Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanței echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor.
În perioada septembrie-noiembrie 2025, inculpatul B.D.C., beneficiind și de ajutorul inculpatului C.R.A., i-ar fi promis directorului general (martor în cauză) din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru menționat anterior, ce urma să fie reînnoit între instituția publică și societatea al cărei administrator este primul inculpat.
Cei doi inculpați ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al R.A.R., pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanții la procedura de achiziție publică, precum și pentru semnarea contractului respectiv cu societatea administrată de inculpatul B.D.C., într-un timp cât mai scurt.
Inculpatul B.D.C. ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni, prima tranșă urmând să fie în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului.
La data de 17 decembrie 2025, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.








