Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, s-a sucit în privința propunerii premierului Ilie Bolojan de modificare a Legii pensiilor speciale, astfel încât pensia magistraților să fie de 70% din ultimul salariu net.
Reforma pensiilor speciale. Bolojan: 58 de ani – vârsta minimă de pensionare a unui magistrat; pensia, 70% din ultimul salariu net
„Despre această propunere a domnului prim-ministru pe care, am văzut în spaţiul public că se afirma că eu aş fi contrazis-o sau chiar desfinţat-o, ceea ce este un mare neadevăr: Eu am făcut într-o emisiune de televiziune (la antena 3, n.r.) o precizare absolut necesară din perspectiva unui jurist, explicând că e vorba de propuneri, aşa cum scrie pe ele, şi nu de un proiect de lege care trebuia să parcurgă un procedeu de elaborare şi anumite canoane, să zic aşa, procedural. Asta nu înseamnă că nu suntem de acord cu aceste propuneri. Păi acolo se regăsesc nişte principii pe care noi le-am expus în mod constant şi le expunem. Adică trebuie să existe o proporţionalitate cât mai apropiată – nu o spun eu, ministrul Justiţiei, o spune Curtea Constituţională a României – între pensie şi respectiv indemnizaţie. Şi acolo aţi văzut că este un procent semnificativ, care este propus, repet, propus, cel la 70%”, a declarat, joi, Radu Marinescu.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), despre modificarea Legii pensiilor magistraților: „Pensionare la 65 de ani, dar etapizat”
Ministrul le-a răspuns că „este un procent rezonabil, serios, care urmează să fie discutat” vineri, laconsultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
Întrebat de când s-ar putea aplica această lege în condiţiile în care ar fi agreată, Marinescu a răspuns că de la momentul intrării în vigoare.
„Ştiţi foarte bine că suntem sub constrângerea unui jalon din PNRR. Şi atunci facem ca totul să se aplice cât mai repede, cu siguranţă, ca să ne încadrăm şi în PNRR”, a adăugat Marinescu.
„În momentul în care va exista un proiect de legi care va fi discutat cu puterea din stat care este reprezentată de justiţie, care va fi asumat politic, care va întruni nişte coordonate de constituţionalitate, acesta va fi promovat. Dacă va fi promovat sub forma unei asumări sau a unui proiect parlamentar, aceasta este o decizie politică a coaliţiei după ce se va contura final soluţia legislativă”, a mai spus Marinescu.








