Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Ministrul Prună, despre candidaturile penalilor: Nu putem reglementa prin lege bunul simț

Persoanele cercetate penal care candidează la funcții publice sunt considerate nevinovate până la o sentință definitivă iar Ministerul Justiției nu poate reglementa la nivel de legislație bunul simț, dar că modul prin care se poate sancționa acest lucru este votul cetățenilor, a declarat, duminică, ministrul Raluca Prună.

pruna 2
Ministrul Justiției, Raluca Prună

“Persoana care este în cursul unei cercetări penale sau al urmăririi penale și care nu este încă o persoană condamnată este prezumată nevinovată. Acum noi nu putem reglementa la nivel de legislație, cum să spun, bunul simț – faptul că dacă eu mă aflu într-o procedură penală ar fi bine poate să nu mă mai erijez într-un model pentru societate și să mă prezint drept candidat care să conducă cetatea. Să conducă cetatea către ce? Noi nu putem legifera asta, dar cred că modul prin care putem sancționa acest lucru este fiecare cu votul său”, a afirmat ministrul Justiției, la Radio România Actualități.

“Câtă vreme nu se face acest lucru și câtă vreme în continuare persoane – fie în urmărire penală, fie condamnate – se prezintă din nou în alegeri și sunt alese aproape că pare avantajos”, a adăugat demnitarul.

chereches 2
Cătălin Chereceheș
Cazul Cherecheș

Un caz relevant este cel al primarului din Baia Mare, Cătălin Chereceheș, care a fost prins în flagrant când lua mită 25.000 de lei chiar în campania electorală pentru locale și a fost arestat preventiv, dar asta nu i-a împiedicat pe cetățeni să îl realeagă cu peste 70% din voturi.

Cherecheș fusese deja trimis în judecată în 20 mai, pentru luare de mită în formă continuată.

Primarul șpăgar se află și în prezent în arest preventiv iar în 18 iulie, el a fost eliberat pentru câteva ore din Penitenciarul Gherla şi dus sub pază la sediul Primăriei Baia Mare pentru a depune jurământul de primar.

Abia după depunerea jurământului a putut prefectul să îl suspende din funcție pe Cherecheș. Evident, dacă va fi condamnat, Guvernul va trebui să organizeze alegeri parțiale, cheltuielile de organizare urmând a fi plătie de toți românii, nu numai de către cei care l-au votat.

Olguța Vasilescu și Robert Negoiță, la rând

Alți primari de notorietate realeși în ciuda faptului că sunt trimiși în judecată sau cercetați penal sunt Lia Olguța Vasilescu și Robert Negoiță.

Olguța Vasilescu, realeasă primar al Craiovei, a fost trimisă în judecată de DNA în 19 iulie, pentru următoarele infracțiuni:

– luare de mită (4 infracțiuni)
– folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni)
– spălare de bani (2 infracțiuni).

Robert Negoiță, reales primar al sectorului 3 bucurești, este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată, prin neplata TVA de 77 milioane de lei. 

tariceanu-550x300
Călin Popescu Tăriceanu
Vedetele penale de la parlamentare

La alegerile parlamentare din 4 decembrie (propunerea Guvernului, după ce alegerile anterioare au avut loc în 9 decembrie 2012) vor candida pentru un nou mandat de senator sau deputat vedete penale precum Călin Popescu Tăriceanu – actualul președinte al Senatului României -, Victor Ponta – fost prim-ministru – și Liviu Dragnea – fost vicepremier.

Tăriceanu a fost trimis în judecată în 7 iulie anul acesta, într-o cauză disjunsă din megadosarul retrocedărilor ilegale ale Fermei Băneasa și Pădurii Snagov, dar s-ar putea ca aceste cauze să fie contopite.

Președintele Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. El a căzut ca un diletant în plasa procurorilor.

Astfel, în rechizitoriul procurorilor DNA se precizează că Tăriceanu “a declarat necorespunzător adevărului că nu a avut cunoștință de activitatea lui Silberstein Tal, Truică Remus și asociații acestora în grupul infracțional vizând achiziționarea drepturilor succesorale ale lui Al României Paul Philippe în România; (…) că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor obținute de Al României Paul, negând orice legătură și orice întâlnire cu acesta, precum și faptul că ar fi cunoscut orice aspect legat de dobândirea și valorificarea bunurilor revendicate de Paul Al României; că nu are relații apropiate și nu a păstrat legătura cu Andronic Dan Cătălin și Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic și nu a avut relații comerciale cu acesta din urmă și nici nu știa că are societăți care se ocupă de activități economice în afara consultanței politice, aflând din presă urmare a comunicatelor DNA despre acest dosar; că nu a avut o relație apropiată cu Marcovici Marius Andrei, ascunzând totodată că are cunoștință de relația apropiată a acestuia cu Tal Silberstein; că nu l-a prezentat sau introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.Aceste declarații ale martorului sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de declarațiile altor martori sau suspecți audiați”.

dragnea la dna
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea, șeful PSD, condamnat într-un prim dosar și judecat în al doilea

Liviu Dragnea are o condamnare la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul “Fraude la Referendum” dar este trimis în judecată, din 15 iulie anul acesta, într-un alt dosar, al soției sale Bombonica, de care a divorțat recent.

Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, după ce i-a vârât “pe gât” nevestei să-i angajeze două membre PSD care au luat saleriu de la stat fără să dea o zi la serviciu.

Bombonica Prodana – numele ei după divorț -, este acuzată de abuz în serviciu, infracţiune comisă în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, unde le-a angajat fictiv pe cele două pesediste.

ponta-chitoiu-550x366
Ponta și Chițoiu, doi penali

 

Ponta ar putea fi condamnat înainte de alegeri

Ponta este trimis în judecată în 17 septembrie 2015 în dosarul turceni-Rovinari, alături de 5 inculpați, în frunte cu mâna sa a dreaptă, Dan Șova – pe care l-a numit de 3 ori ministru în Cabinetul său după ce acesta l-a avut ca partener de afaceri și l-a plătit pe Ponta la firma sa de avocatură “Șova și Asociații”.

Amintim că procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut Camerei Deputaților încuviinţarea urmăririi penala a lui Ponta pentru 3 infracţiuni de conflict de interese – numirile lui Şova în funcțiile de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul – în anul 2012 -, ministrul Marilor Proiecte – în 2013 – şi ministrul Transporturilor – în 2014).

Cererea șefei DNA a fost respinsă în 9 iunie 2015, astfel că Ponta a rămas, deocamdată, doar cu dosarul Turceni-Rovinari. Cum instanța de fond dă sentința, de regulă, după 1 an, este foarte posibil ca fostul Victor Ponta  să fie deja condamnat în toamnă, înainte de alegerile la care a anunțat – cu confirmarea lui Liviu Dragnea, liderul PSD – că va candida tot la circumscripția din Gorj.

ponta-sova, hotnews
Ponta și Șova, doi prieteni de fărădelegi
5 inculpați pentru evaziune fiscală și spălarea banilor

În acest dosar sunt 5 inculpați. Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”.

Şova este acuzat şi el de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), 3 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Laurențiu Ciurel este acuzat de 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată.

Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, este acuzat de 5 infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată.

Laurențiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CE Turceni, este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.

213 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv