Managerului Spitalului Municipal Caransebeș, Singh Bhupinder, a fost reținut de procurorii DNA Timișoara, vineri, sub acuzația de luare de mită, pentru atribuirea preferențială, prin achiziție directă, a unui contract cu o societate comercială.
Mituitorul (administrator firmei, D.I.) este și el urmărit penal.
În ordonanța procurorilor se arată că „la data de 4 mai 2025, suspectul Singh Bhupinder, în calitate de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, ar fi acceptat promisiunea, direct și pentru sine, de la suspectul D.I., administrator al unei societăți comerciale, de a primi suma de 250.000 de lei, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, și anume atribuirea preferențială, prin achiziție directă, a unui contract de achiziție publică cu societatea menționată anterior constând în lucrări de reparații la etajul șase al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, în valoare de 900.400 lei, fără TVA.
Joi, au fost efectuate percheziții domiciliare în opt locații situate pe raza județului Caraș-Severin, dintre care una la sediul unei instituții publice, iar restul la domiciliile unor persoane fizice sau societăți comerciale.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor, organele de anchetă au găsit la domiciliul suspectului Singh Bhupinder mai multe sume de bani care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, respectiv: 28.890 euro, 96.200 euro, 2.541 dolari, 340 lire, 500 franci și 5.000 forinți, precizează DNA.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.








