La Penitenciarul Constanţa-Poarta Albă şi la Secţia Exterioară Valu lui Traian au fost inaugurate vineri, de ministrul Justiției, Radu Marinescu, noi pavilioane de detenţie, cu 380 de locuri.
Astfel, fiecare persoană privată de libertate are acum asigurată suprafaţa de cel puţin 4 mp, în acord cu standardele internaţionale.
„Este, aşadar, un pas hotărâtor, atât pentru reducerea numărului de condamnări ale României la CEDO, cât şi pentru răspunsurile pe care le oferim partenerilor noştri în materia cooperării judiciare internaţionale, cu privire la respectarea tuturor condiţiilor de detenţie în penitenciare”, a declarat Marinescu.

Concret, au fost puse în funcţiune 3 pavilioane de detenţie, cu o capacitate totală de 300 de locuri, la Penitenciarul Constanţa-Poarta Albă, destinate persoanelor private de libertate care execută pedepse în regim deschis, precum şi un pavilion multifuncţional şi un pavilion de detenţie în regim deschis şi semideschis, cu 80 de locuri, la Secţia exterioară Valu lui Traian.








