Chemat de urgenţă joi la sediul din Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marian Vanghelie a fost înştiinţat că este acuzat de abuz în serviciu într-un nou dosar.
Vanghelie a precizat că este vorba despre o poveste care datează din 2008 şi în care este acuzat că a dat prea mulţi bani pe nişte servicii de salubrizare.
“Este vorba despre un abuz în serviciu semnalat pe un număr de două contracte încheiate în 2008. Este vorba despre o licitaţie pentru servicii de salubrizare pe trei luni. Dar ştiţi că eu n-am făcut salubrizare, am încheiat un contract pe trei luni pentru că a fost atunci cu NATO, cu toate nebuniile, cu toate adresele, cu toţi jurnaliştii pe capul meu, etc. Urmează să ne cheme, să luăm dosarul şi să-l studiem. Nu sunt pus sub control judiciar în acest dosar”, a fost mesajul transmis de Marian Vanghelie.
În ciuda problemelor tot mai mari pe care le are cu legea, fostul primar de la Sectorul 5 nu renunţă la candidatura sa pentru obţinerea unui nou mandat de edil.
“Cum să renunţ la candidatură? Nu mă sperie nimic. Sunt convins că voi obţine cel puţin 70% din voturi la alegerile din iunie”, a afirmat Vanghelie.