Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Percheziții DNA la Primăria Capitalei și două instituții din subordine. Nicușor Dan: „Procurorii au venit la mine la birou, le-am spus că trebuie să plec”

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, joi, la Primăria Capitalei, dar și la două instituții din subordinea acesteia – Direcția generală de arhitectură, peisagistică și monumente de for public și la Administrația municipală pentru consolidarea clădirilor cu risc sesmic.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2020 – 2021.

În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate în municipiul București.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a comunicat DNA.

Primarul general, Nicușor Dan a declarat, la conferința de presă pe tema grevei angajaților de la STB, că dosarul ar fi legat de resurse umane, dar că nu știe foarte clar și că urmează să discute cu procurorii:

„Au venit la mine la birou, au spus că trebuie să facă o percheziţie. Le-am spus că trebuie să plec la o conferinţă de presă.

Mi-au spus ceva de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc.

Au venit la mine, eu fiind şeful instituţiei, ca să îmi spună că au mandat de a ridica documente şi le-am spus, <<da, sigur>>”.

Grevă generală la STB. Nicușor Dan: „Este ilegală, orchestrată de liderul sindical – consilier PSD în CGMB”
35 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv