Procesul în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și 20 de mercenari sunt acuzați comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale a început, miercuri, cu o amânare de Curtea de Apel București.
Călin Georgescu nu s-a prezentat la acest prim termen, trimițându-și doar avocatul – care a intuit, de fapt, amânarea.
Georgescu, Potra și ceilalți 20 de inculpați au fost trimiși în judecată în septembrie 2025, însă judecarea pe fond a putut începe abia după ce Înalta Curte de Casație și Justiție(ÎCCJ) a respins definitiv contestațiile formulate în procedura de cameră preliminară de inculpați și de Ministerul Public.
Instanța supremă a menținut decizia Curții de Apel București din 2 aprilie, prin care s-a constatat legalitatea rechizitoriului și s-a dispus începerea procesului.
Fapte
Procurorii susțin că, imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, Georgescu și Potra ar fi pus la cale un plan de destabilizare a ordinii constituționale.
Mercenarii lui Potra, persoane cu pregătire militară care au luptat în Africa, ar fi urmat să deturneze protestele programate în București și să provoace acțiuni violente.
Călin Georgescu a scăpat pe 3 aprilie de controlul judiciar instituit în februarie 2025.
Horațiu Potra a rămas sub control judiciar, după ce a fost arestat preventiv în noiembrie 2025, când a fost extrădat din Dubai. Ulterior, a fost cercetat în arest la domiciliu, iar instanța a înlocuit această măsură cu controlul judiciar.








