Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat, miercuri, că vor da decizia finală din celebrul dosar Băneasa pe 2 august.
Personajul principal al dosarului este controversatul afacerist Puiu Popoviciu, cel care a luat în iunie anul trecut, la Curtea de Apel București, 9 ani de închisoare pentru implicarea sa în dosar.
Popoviciu era acuzat că a intervenit pe lângă autorități ale statului pentru a pune mâna, în mod ilegal, pe un teren de 224 de hectare din cartierul Băneasa.
Alături de Puiu Popoviciu au mai fost condamnați la închisoare Cornel Șerban, fost șef al DGIPI, Ioan Alecu, rectorul USAMV București, Petru Pitcovici, fost șef al Direcției Generale Anticorupție, Mihai Lucian, fost prefect al Capitalei, Ștefan Diaconescu, Andrei Mihai Bejenaru, Gabriel Răsvan Toader și Ioan Todiraș, în timp ce Lizeta Minea și Gheorghe Petrulian au luat închisoare cu suspendare.
Însă procurorii Direcției Naționale Anticorupție nu au fost mulțumiți de decizie și au depus apel, solicitând pedepse mai mari pentru toți inculpații. În schimb, aceștia au depus apel solicitând trimiterea dosarului spre rejudecare.
Inculpații reclamă faptul că motivarea instanței de fond este incompletă, că judecătorii nu s-au pronunțat pe infracțiunea de complicitate la dare de mită, reținută în cazul anumitor inculpați, și că terenul cu pricina se află în proprietate privată, deci nu se poate spune că a fost înstrăinat un bun al statului.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că, prin acțiunile întreprinse de Popoviciu și oamenii lui, USAMV București a fost prejudiciată cu aproape 620 de milioane de lei.