Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a fost pus sub acuzare, marți, de procurorii Parchetului Curții Militare de Apel București, pentru complicitate la contrabandă, în dosarul preluării unui elicopter fără plata TVA și a taxelor vamale în valoare de un milion de euro.
În acest dosar sunt urmăriți penal 17 inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În 2017, Inspectoratul General de Aviație a preluat un elicopter, în baza asigurării Casco pentru un alt aparat care s-a prăbușit cu un an înainte în Republica Moldova.
„S-a conturat bănuiala rezonabilă că persoanele implicate în procedura de reparare a pagubei au permis asiguratorului să stingă obligația de despăgubire izvorâtă din polița de asigurare prin înlocuirea elicopterului distrus (…) cu un alt elicopter, care nu a dobândit caracterul de marfă românească”, se arată în comunicatul Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București.
Raed Arafat s-a apărat public, într-un mesaj video postat pe Facebook:








