Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Plenul Camerei Deputaţilor decide asupra ridicării imunităţii lui Bănicioiu/

Breaking News:
 
Justiția oarbă la abuzurile Jandarmeriei...

Redeschiderea dosarului „10 August”, tărăgănată și de Tribunalul București, până pe 27 noiembrie

Redeschiderea dosarului „10 August”, clasat „cu cântec” de DIICOT în iunie, este tărăgănată și de Tribunalul București, după ce a trecut pe la Curtea de Aple București și a zăcut la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tribunalul București a amânat, vineri, pentru 27 noiembrie ședința în care va decide dacă redeschide sau nu dosarul privind violențele jandarmilor 10 august, potrivit președintelui instanței, Laura Radu.

Amintim că, la 2 ani și 2 luni de la violențele jandarmilor împotriva protestatarilor pașnici, ancheta este blocată, după cererea de redeschidere a anchetei, depusă în instanță de fostul procuror-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu – care între timp a demisionat, după condamnarea la închisoare cu suspendare, în primă instanță, a soțului său, Dan Hosu, pentru fapte de corupție.

Redeschiderea dosarului „10 August” este tărăgănată și de ÎCCJ, până va ajunge la Tribunalul București

Redeschiderea urmăririi penale față de șefii Jandarmeriei care au ordonat gazarea și îndepărtarea cu tunuri de apă a protestatarilor pașnici a fost cerută abia după ce președintele Klaus Iohannis s-a declarat public nemulțumit de clasarea dosarului, aprobată tot de ea, în 26 iunie.

Iohannis, despre clasarea dosarului 10 august: Am foarte mare încredere în sistemul de justiţie

„Personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu aceste lucruri”, a decretat Iohannis, într-o declarație la Palatul Cotroceni.

Redeschiderea dosarului „10 August”. Iohannis: „Am spus că, personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu”

Giorgiana Hosu a depus intenționat la CAB cererea de redeschidere parțială a anchetei, după o lună și jumătate de la clasarea anchetei de către un procuror care a și depus imediat solicitarea de pensionare.

Este greu de crezut că un procuror de rang înalt, cum este Giorgiana Hosu – care s-a ocupat personal de dosar, până când președintele Klaus Iohannis a numit-o în funcția de șefă a DIICOT, pe 20 februarie anul acesta -. nu știa că instanța competentă este Tribunalul București.

Între timp, colonelul Sebastian Cucoş a depus la CAB o solicitare privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă solicitarea, dar Cucoș a atacat cu recurs, care va fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a stabilit însă abia peste o lună, pe 17 septembrie, soluţionarea recursului. Abia atunci dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti – care a amânat deja o dată sentința, iar vineri a făcut-o pentru a doua oară, dar a dat un termen mult mai îndepărtat: 27 noiembrie.

CAB a returnat Tribunalului București dosarul „10 August” să decidă redeschiderea anchetei

Dacă dosarul va fi redeschis, el va reveni de la DIICOT – unde fusese cerut „pentru studiu”, în iunie 2019 – la Secția Militară de la Parchetul General, care declanșase urmărirea penală a șefilor Jandarmeriei care le-au ordonat subalternilor să pulverizeze în mulțime gaze lacrimogene și să utilizeze tunurile de apă: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile.

DIICOT a clasat dosarul 10 August, la 2 ani de la violențele jandarmilor. Cazan, Cucoș, Sindile scapă de urmărirea penală
Clasarea dosarului 10 August, la loc comanda! De ce se redeschide urmărirea penală faţă de Cucoș, Cazan, Sindile

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals, participaţie improprie la purtare abuzivă, la fals intelectual și la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

25 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv