Statutul magistraților a fost adoptat, marți, cu 198 de voturi „pentru”, 80 „împotrivă” și 4 abțineri, de Camera Deputaților, care a eliminat amendamentul aprobat în comisia specială prin care un judecător poate fi numit procuror general al României – motiv pentru care Gabriela Scutea l-a criticat.
Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion (USR), a reclamat că acest amendament este „unul cu dedicație”:
Stelian Ion, atac la Iohannis: E cu dedicație amendamentul ca un judecător să poată fi numit Procuror general
Un alt amendament (susținut de parlamentarii UDMR) eliminat este cel care condiționa delegarea procurorilor pe lângă DNA și DIICOT de calitatea de procuror pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Foarte puțini procurori au această calitate și exista riscul de blocare a dosarelor.
Proiectul de act normativ merge la Senat, care este for decizional.
Dezbateri cu scântei
La dezbaterile din plen, deputatul AUR Sorin Muncaciu a acuzat că proiectul încalcă Constituţia:
„Reiterez că aceste legi au fost aduse în timpul vacanţei judecătorilor. (…) În acest moment, atât acest proiect, cât şi cel trecut încalcă Constituţia României. Acolo scrie ‘CSM propune şi preşedintele aprobă’ acest procuror de rang înalt, nu e posibil să introducem noi Ministerul Justiţiei, când Constituţia spune foarte clar – CSM şi preşedintele sunt în această decizie. Mai mult, am întrebat pe domnii de la CSM cum e posibil ca articolul 134 să fie încălcat în astfel de mod şi răspunsul a fost: ‘Asta este procedura din acest moment'”.
El a criticat şi dezbaterea legilor Justiţiei în procedură de urgenţă, acuzând că timpul alocat pentru discutarea amendamentelor a fost “foarte scurt”.
“Sunt peste 500 de amendamente care au fost respinse. Am avut un timp foarte scurt pentru discutarea acestor amendamente. Nu se poate aşa, pe repede înainte, în devălmăşie şi pe deşeleatelea, să trecem o lege atât de importantă şi după aceea ne mirăm că avem critici externe. Din punctul ăsta de vedere, nu avem niciun fel de scuză. Ce scuză au domnii din coaliţie că au împins aceste legi pe procedură de urgenţă? Am dori să aflăm răspunsul la această întrebare. Mai mult, la aceste legi există nişte tendinţe antidemocratice. Procedura a fost total nedemocratică”, a susţinut deputatul AUR.
Deputatul neafiliat Dumitru Coarnă (fost PSD) a criticat şi el procedura de urgenţă, arătând că este vorba despre 521 de amendamente respinse şi 700 de pagini, în anexa 2 a proiectului.
„Dacă cineva crede că într-un minut sau în 60 de minute noi vom dezbate sau vom lua decizia dreaptă în ceea ce priveşte legile Justiţiei se înşeală amarnic. Practic, această abordare extrem de periculoasă pune în pericol Justiţia din România”, a afirmat Coarnă.
Deputatul USR Stelian Ion a comparat legile Justiţiei cu cele din perioada 2017 – 2018, reafirmând că acestea nu au avizul Comisiei de la Veneţia.
„Ar fi trebuit astăzi să corectăm unele greşeli făcute în perioada 2017 – 2018 cu legile Justiţiei. Nu se întâmplă acest lucru. Din păcate şi procedura parlamentară este una forţată şi îmi amintesc cum stătea în bănci domnul ministru anii trecuţi şi îl admonesta pe domnul Florin Iordache pentru procedura accelerată. (…) Dumneavoastră comiteţi o gravă greşeală, pentru că nu se aşteaptă avizul Comisiei de la Veneţia şi pentru că aţi încălcat în felul acesta şi propriul program de guvernare. Pe de altă parte, este foarte clar că urmează să comiteţi aceeaşi greşeală pe care aţi comis-o şi cu legea avertizorilor de integritate – aţi crezut că îi păcăliţi pe oficialii europeni”, a spus Stelian Ion.
În opinia sa, actul normativ are „foarte multe probleme”: „Procedura de numire a procurorilor de rang înalt nu este corectată în acord cu deciziile şi cu documentele europene, cu avizele Comisiei de la Veneţia, nu se conferă un rol mai important Secţiei pentru procurori din cadrul CSM. În situaţia în care se găseşte acum Justiţia, cu acei magistraţi care trăgeau semnale de alarmă în 2017 – 2018 toţi fiind supuşi unul câte unul unor proceduri disciplinare, toţi fiind presaţi, în acelaşi timp nerezolvându-se problema reală a corupţiei din Justiţie – toate aceste probleme vor crea un mare deserviciu sistemului judiciar. Da, într-adevăr, 700 de pagini de amendamente nu pot fi împachetate în câteva minute. Ce s-a întâmplat în 2017 se repetă”.
Proiectul statutului judecătorilor şi procurorilor este al treilea act normativ din pachetul legilor justiţiei, după cele referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii şi organizarea judiciară, care deja au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.