Tribunalul București a decis, vineri, că greva de la Societatea de Transport București (STB) este ilegală. Aceasta, după ce instanța stabilise, cu o zi în urmă, suspendarea.
Dar șoferii de autobuse, troleibuze și vatmanii tramvailor nu reiau lucrul, cerând demisia directorului general Adrian Criț.
Judecătorii au dispus reluarea imediată a activităţii, hotărârea fiind executorie.
În paralel, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 fac cercetări in rem cu privire la greva declanșată joi de angajații STB, în urma a două plângeri penale depuse în acest caz.
A doua zi de grevă la STB, deși a fost suspendată de tribunal. Șoferii „orchestrați” de PSD țin morțiș să dea jos directorul
Directorul general al STB, Adrian Criţ, a propus sindicatului reprezentativ deschiderea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă, dar cu condiţia ca șoferii să iasă cu vehiculele pe traseu.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avut o primă întâlnire cu cei 20 de șefi de depouri și autobaze, urmând ca aceștia să revină la discuții cu un mandat din partea șoferilor.