Dosarul lui Sorin Oprescu de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional a fost retrimis, luni, de Tribunalul Bucureşti procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru remedierea, în 5 zile, a neregularităţilor din rechizitoriu.
Dosarul a fost trimis spre judecare în 20 noiembrie 2015 iar instanţa Tribunalului Bucureşti îl analizează în camera preliminară din 23 noiembrie.