Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Asalt pe toate fronturile pentru blocarea numirii fostei șefe a DNA în funcția de Procuror-Șef al Parchetului European

Tudorel scoate artileria grea: Kovesi, urmărită penal în urma plângerii penale depuse de Ghiță prin avocat!

Adina Florea, propusă de Tudorel Toader pentru funcția de procuror-șef al DNA dar refuzată de trei ori de președintele Klaus Iohannis, a citat-o pe Laura Codruța Kovesi pentru audiere la Secția de anchetare a infracțiunilor din justiție.

Va trebui să se prezinte în fața procurorilor vineri, 16 februarie, și va fi pusă sub învinuire exact înainte de interviul pe care Kovesi îl va susține la Bruxelles în 26 februarie pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, unde s-a clasat prima pe lista scurtă de candidați.

“Sunt suspectă de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă”, a anunțat Kovesi miercuri seară, la Europa FM. 

“S-a prezentat un poliţist la domiciliul meu şi am primit o citaţie din partea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie în calitate de suspect pentru infracţiunile de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Este foarte interesant că această citaţie vine înainte de a merge la Parlamentul European în vederea audierii, dar probabil este tot o coincidenţă faptul că iniţial am fost anunţată de procedura din Parlamentul European, am înţeles că audierea urma să fie pe data de 18 februarie, mi-am cumpărat bilet de avion pentru data de vineri, ca să pot să merg la Bruxelles şi să particip la audiere. În acest sens, chiar am fost astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă termen în data de luni şi a cererea de amânare am depus biletul de avion din care rezulta că data de vineri urma să plec din ţară. La nici câteva câteva ore după ce am depus acaestă cerere din care rezulta că eu voi fi plecată din ţară pentru această audiere am primit acaestă citaţie”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la Europa FM.

Citarea la audiere vine după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, le-a trimis tuturor miniștrilor de Justiție din Uniunea Europeană o scrisoare în care le cere să nu o aleagă pe Kovesi în funcțua de procuror-șef al Parchetului European.

Tudorel Toader, un ministru al Justiției care a eliberat 14.000 de pușcăriași într-un singur an și l-a învățat pe condamnatul penal Liviu Dragnea cum să schimbe completele de judecată
Jalba lui Toader către miniștrii de Justiție din UE împotriva alegerii lui Kovesi procuror-șef al Europei

“Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc.

În citație, nu sunt descrise faptele, urmează să îmi fie aduse la cunoștință când mă voi prezenta la audiere. Dar sunt anumite site-uri foarte apropiate anchetei. Se și scria că urmează să fiu învinuită, jurnaliștii știau de dinainte de acest demers”, a acuzat Kovesi.

Anchetată pentru extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat la 10 ani de închisoare

Despre dosar, fosta șefă a DNA a spus: “Bănuiesc că este vorba despre dosarul în care aș fi fost implicată de aducerea lui Popa Nicolae în țară, desigur, o mare minciună.

Dacă stăm să ne gândim bine, această investigație este despre faptul că un condamnat definitiv a fost extrădat și adus în România să își execute pedeapsa, și după 10 ani facem această anchetă.

Deși e o anchetă deschisă din 2017, nu știu dacă ea a fost închisă. Exact cu o săptămână înainte de audierea mea în Parlamentul European pentru ocuparea acestei funcții eu primesc citație să fiu audiată exact în ziua în care trebuia să fiu prezentă la Bruxelles.

Am aproape 24 de ani de activitate, nu am fost niciodată cercetată disciplinar și nici penal, nu am avut niciodată probleme.

“Voi merge la Bruxelles, voi continua drumul în această procedură”

Eu voi merge la Bruxelles, audierea este în 26, astăzi mi s-a confirmat și oficial acest lucru. Voi merge, voi explica că sunt nevinovată, voi explica faptul că începerea urmării penale este o șicană.

Îmi voi continua drumul în această procedură. Nu voi înceta. Așa cum am spus și când mi-am încheiat mandatul la DNA, corupția poate fi învinsă. În cele șase luni am făcut o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu care am trecut de filtru. Guvernul trebuie să vină și să-mi propună o înțelegere amiabilă, altfel va fi judecat pe fond. Iar al doilea lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu în acest concurs”, a spus Laura Kovesi la Europa FM.

Cu alte cuvinte, după iminenta punere sub acuzare, Guvernul Dăncilă speră să o convingă pe Kovesi să facă un troc: dacă renunță la candidatură, i se va clasa dosarul.

Înregistrarea audio cu anunțul lui Kovesi:

Fostul procuror şef DNA a precizat ulterior, la DIGI 24, întrebată dacă îi va fi afectată candidatura pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European: “Cu siguranță că mă va afecta ca imagine. Nu face decât să fie o răzbunare pentru faptul că am depus denunț la CEDO”.

Întrebată dacă va renunța la candidatură, Kovesi a negat: “Nu voi renunța la această procedură, mă voi prezenta în Parlamentul European și voi spune că sunt nevinovată. Din punct de vedere tehnic, eu am parcurs toate etapele, sunt clasată prima”. 

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, scăpat de filtrele polițiștilor

Răzbunarea infractorilor de rang înalt, prin intermediul fugarului Ghiță

Amintim că fugarul Sebastian Ghiță a depus, prin avocat, o plângere penală împotriva Laurei Kovesi, în care o acuză – așa cum a făcut-o și la televiziunile de casă România Tv, pe care o deține, și Antena 3, a pușcăriașului Dan Voiculescu – că fosta șefă a DNA i-a cerut să finanțeze printr-o firă a sa aducere în țară a lui Nicolae Popa 

Ghiță a spus că a avut o relație foarte apropiată cu Kovesi, care i-ar fi cerut, în baza acestei apropieri, să finanțeze aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Era foarte importantă aducerea lui Popa în țară, pentru a nu începe el o acțiune în Jakarta, Indonezia, împotriva extrădării. 

Exact această pretinsă înțelegere a invocat-o Ghiță în plângerea penală, pe care a “împănat-o” cu înregistrări audio și video depuse drept probe.

Ar fi interesant ca aceste înregistrări să fie făcute publice – dar este exclus acest lucru, pentru simplul fapt că, dacă ar fi fost incriminatorii, ar fi fost difuzate deja la televiziunile de casă ale lui Ghiță – România TV și Antena 3.

Ioan Buda, șeful Poliției Române

Ghiță a fugit din țară, iar șeful Poliției de Frontieră a fost promovat la conducerea IGPR

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a fugit din țară în 19 decembrie 2016, în ultima sa zi dîn care beneficia de imunitate parlamentară. Polițiștii care îl supravegheau – pentru că el se afla sub control judiciar, după ce Camera Deputaților a respins cererea DNA de arestare preventivă a acestuia – i-au pierdut urma ca niște diletanți. Nici polițiștii de frontieră nu a u fost mai vigilenți, Ghiță trecând prin vamă ca prin brânză, deși era dat în consemn la frontieră. 

Șeful Poliției de Frontieră, Ioan Buda, în loc să fie sancționat, a fost promivat de Carmen dan în funcția de inspector-șef al Poliției Române.

868 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv