Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Șefa CSM nu se lasă

UPDATE! Savonea a eșuat pentru a 7-a oară validarea Adinei Florea la șefia Secției Speciale

UPDATE: Un nou scandal în ședința de plen, între președintele CSM, Lia Savonea, și ministrul Justiției, Ana Birchall, pe tema Secției speciale. Redăm dialogul:

Lia Savonea: “Mă aventurez să răspund întrebării puse de către doamna ministru. În principal, rațiunea existenței unor instituții ca și complexitate, dar și indivizibilitatea justifică aceste lucruri, dar cel mai mult protecția independenței judecătorilor și procurorilor este de natură să justifice acest text, pentru că atunci când anchetăm în alte unități de parchet fapte presupus comise în care sunt implicați magistrați și utilizăm metode de investigare diferite, putem să obținem pe repede înainte anumite declarații care să vizeze magistrații și, așa cum s-a văzut, sunt destule dosare în România în care procurorii sunt trimiși în judecată pentru represiune nedreaptă.
 
Doamna ministru al Justiției, aș milita pentru o preocupare în zona aceasta. Cum se face că avem procurori trimiși în judecată devoalați public de către părți cu privire la metode și tehnici demne de alte timpuri?
 
Deci eu cred că preocuparea dumneavoastră ar trebui fie aceasta, cum a fost posibil atâția ani în România să se întâmple astfel de lucruri, și nu să citați un text aprocimativ cu privire la care nu aveți contra-argumente cu referire la ceea ce v-am spus?
 
Ana Birchall: Doamna președintă, cu tot respectul, vă rog să nu dați lecții ministrului Justiției. Ministrul Justiției a solicitat fiecărei instituții în parte propria analiză. După cum cunoașteți, ministrul Justiției nu poate să intervină într-un dosar și m-aș fi așteptat să cunoașteți acest lucru.
 
Nimeni nu a susținut, și eu am fost prima și voi continua să susțin, ceea ce vă spun și acum: dacă un magistrat – și oricât încercați să duceți discuția doar către o anumită categorie a magistraților, să știți că există la noi, la minister, și la mine vin foarte multe plângeri și în ceea ce privește activitatea unor magistrați judecători; nu sunt eu aici să judec, Dacă o persoană din această țară a încălcat legea, să răspundă conform legii. Dar eu v-am învederat un articol de lege care face foarte multe probleme în practică. Pentru ce trebuie să fie dus tot dosarul la această Secție?
 
Mie-mi spuneți că procurorii de la această Secție specială au competența pe care o au procurorii DIICOT? Dacă un traficant de droguri face plângere astăzi la această Secție, conform acestui articol de lege pe care vi l-am citat și care a fost introdus așa, pe șestache în comisia parlamentară, Secția specială are competențe asupra întregului dosar.
 
Dacă există un magistrat în acel dosar, atunci să fie investigată numai această parte. De ce să vină tot dosarul la această Secție?
 
Lia Savonea: Eram pregătită să vă răspund și la cea de-a doua dilemă – cum se poate ca DIICOT-ul, o infracțiune de competența DIICOT, să fie cercetată la Secția de investigare, dacă ar fi implicat un magistrat? Ei bine, tocmai în baza acestei infracțiuni, pentru că implică aproape întotdeauna un grup infracțional organizat, este un tip de infracțiune în care disjungerea nu este posibilă. Nici nu s-ar putea și dacă s-ar dori într-un astfel de caz, nu s-ar putea să se judece separat.
 
Ana Birchall: Deci un violator în serie face mâine plângere la această secție și, conform acestui articol, merge tot dosarul aici. Este o problemă practică. Nu mi-ați răspuns dacă această Secție, conform articoului citat, are competență asupra întregului dosar.
 
Lia Savonea: Tocmai am răspuns că sunt instituții care nu permit disjungerea.
 
Ana Birchall: Deci răspunsul este da. Am înțeles”.

UPDATE: Șeful Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Codruț Olaru, a anunțat că a depus un set de propuneri pentru modificarea formatului Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

Șeful Secției de procurori a CSM, Codruț Olaru, vrea modificarea formatului SIIJ

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, a eșuat din nou, marți, să o valideze pe Adina Florea în funcția de procuror-șef al Secției Speciale de anchetare a infracțiunilor din justiție (SIIJ).

Votul din plenul CSM a fost la egalitate: nouă voturi ”pentru” și nouă ”împotrivă”. Un alt vot a fost declarat nul.

A fost a șaptea încercare a șefei CSM, cu eforturi disperate, de a o impune pe Adina Florea la conducerea Secției speciale – pe care aceasta o conduce, de fapt, interimar -, după un concurs controversat, desfășurat la CSM în luna iunie.

Secția pentru procurori a dat atunci aviz negativ pentru numirea Adinei Florea la șefia DNA. 

Ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii a început la ora 13.00 și a durat șapte ore.

La ultima ședință, care a avut loc în urmă cu o săptămână, nu s-a întrunit cvorumul, fiind prezenți numai 13 membri dintre cei 15 necesari pentru cvorum, din totalul de 19 membri ai CSM.

Au lipsit 4 procurori – unul fiind în concediu iar ceilalți, convocați la o ședință la Parchetul General de către procurorul general interimar Bogdan Licu – și el membru CSM, precum și ministrul Justiției, Ana Birchall, aflată la reuniunea JAI de la Luxemburg.

Savonea i-a acuzat pe Licu și Birchall că sabotează ședința CSM. Pe Licu l-a și sunat pentru a-l trage la răspundere de ce i-a convocat pe procurori, însă acesta nu i-a răspuns. Ulterior, procurorul general a explicat, într-un comunicat, că a convocat ședința cu procurorii înainte ca Savonea să anunțe că a decis ca plenul CSM să fie marți.

În aceeași zi, Savonea a încercat să convoace plenul de 3 ori, dar a eșuat de fiecare dată, motiv pentru care a declarat că va cere modificarea Legii 317/2004 de organizare a CSM, astfel încât membrii care lipsesc nejustificat de la ședințe să își piardă mandatul.

Tot atunci, șefa CSM a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională a României (CSM) în cazul ministrului Justiției, Ana Birchall, pe care o acuză de “ingerință gravă în activitatea procurorilor și acțiuni de subminare a autorității Consiliului”.

Ana Birchall a replicat, spunând că Secția specială pe care Savonea o vrea condusă de Adina Florea “nu este în beneficiul actului de justiție”, deoarece, potrivit legii modificate de majoritatea PSD-ALDE în Parlament, cu sprijinul UDMR, are competența de a reține tot dosarul, dacă unul dintre inculpați face plângere penală împotriva procurorului care îi cercetează infracțiunile comise.
 
Iar aceasta, indiferent de infracțiuni – inclusiv omor, viol, tâlhărie.
 
Războiul dintre Birchall și Savonea este mai vechi, prima somând-o în repetate rânduri să trimită punctul de vedere al CSM privind rapoartele GRECO, în care se cere desființarea Secției speciale.
85 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv