Așa îi trebuie lui Moș Crăciun, dacă lasă caleașca trasă de reni în garaj și circulă pe drumurile publice din România cu speranța că oamenii legii o vor aplica în litera și spiritul ei!
Din nefericire, din spatele ochelarilor fumurii, agenții de poliție continuă să fie teroriști instituționali față de cetățeanul plătitor de taxe și impozite – adică pentru salariul și pensia specială a acestora!
Comandantul Vlăsceanu știe că marcajul bandei special dedicate autobuzelor de pe Bulevardul Unirii NU este legal semnalizată. Cu toate aceste, Vlăsceanu trimite regulat echipaje de poliție într-un scuar de pe arteră, pentru a activa capcana rutieră! O manevră ILEGALĂ.
Oare agentul Liviu Gabriel Gușatu este aceeași persoană cu cea care, la un examen de admitere la „rutieră”, a picat cu nota 5,20? Înțelegem că este al doilea din coada lungă de 92 de participanți, dar, totuși, el să fie, sau este doar o stranie coincidență de nume în Poliția Rutieră? Am vrea să știm!

După ce „domnița” Mădălina Moșoiu – coafeza parcată prin intermediul canapelei la conducerea Poliției Rutiere din București, de către celebrul Bode, omul bun la orice minister – a fost exilată la Poliția Ilfov cu grad de general, agenții de circulație au primit drept șef, într-un final, un domn cu mânecile suflecate: comisarul Ionuț Vlăsceanu.
Atunci, minunații polițiști rutieri de la Capitală au răsuflați ușurați, după ce au scăpat de femeia specialistă în machiaj: „Gata! De acum vom aplica legea și vom fi liberi să muncim pentru cetățeni, nu pentru…”, au exclamat conștințele cu epoleți.
Cu avânt ostășesc, Vlăsceanu „Mâneci Scurte” a decretat: Băieți, comanda la mine! Ordin pe unitate: amenzi, amenzi și iar amenzi! Inventați capcane pentru șoferi și reactivați-le pe cele vechi. Sub comanda mea, judecați numai în litera legii, nu și în spiritul ei! La treabă, voinicii mei!
Și așa s-a ajuns la mii de amenzi pe zi date șoferilor care au avut curajul să circule prin Bucureștiul prost semnalizat și îngrozitor de aglomerat.

Capcana teroriștilor morali
Azi vă povestim despre o capcană pusă în practică de foarte mult timp de Poliția lu’ Vlăsceanu, pe Bulevardul Unirii, în scuarul cuprins între intersecția dintre Bulevardul Mircea Vodă si Strada Traian, pe sensul de mers dinspre Piața Alba Iulia spre magazinul Unirea.
Din motive sociale, PMB a luat decizia ca pe Bulevardul Unirii să se amenajeze, pe ambele sensuri, câte o bandă delimitată cu stâlpișori, pentru transportul în comun – autobuze.
Pentru a-i prinde pe șoferii care încalcă această regulă rutieră, Vlăsceanu trimite regulat un echipaj de poliție în scuarul menționat.
Păi și care este problema?!? Șoferii nu ar trebui amendați și încărcați cu puncte de penalizare? Da, dacă respectiva regulă ar fi corect semnalizată. Și NU este?

Intră în scenă agentul Liviu Gabriel Gușatu
Între intersecția Bulevardului Unirii cu Strada Traian și scuar există o parcare publică cu plată, amenajată de PMB, care are ieșire la circa 20 de metri de intersecția cu Traian. În cazul nostru, șoferul a ieșit din parcare și a făcut imediat la dreapta pe banda BUS; a circulat circa 40-60 de metri, apoi a făcut iar la dreapta, pentru a intra în scuar și a continua drumul pe Strada Anton Pann.
În scuar, o mașină de poliție era parcată cât să încurce ușor circulația. De lângă ea, vigilentul angajat al lu’ Vlăsceanu, agentul Liviu Gabriel Gușatu, l-a oprit pe șofer:
- Bună ziua, sunt Agentul Gușatu vă rog să-mi dați actele la control: carnetul, buletinul, talonul și asigurarea… acum!, a grăit dictatorial rutieristul, din spatele ochelarilor fumurii – ca în filmele americane de doi bani!
- Bună ziua, dar de ce m-ați oprit?, l-a întrebat calm Moș Crăciun – așa cum îl alintă pe șofer celebrul jurnalist Radu Moraru.
- Actele la control!, a repetat agentul, imperativ.
- Dar de ce m-ați oprit?, a reluat întrebarea Moșul.
- Actele la control!, s-a răstit agentul la bătrânul curios.
- Vă rog să-mi spuneți de ce m-ați oprit, unde am greșit?
- Actele, actele!, a venit răspunsul pe un ton și mai agresiv.
- Am o vârstă, poate ar trebui să fiți respectuos cu mine, i-a spus șoferul pe un ton calm.
- V-am respectat, v-am vorbit la persoana a doua, a replicat acru tânărul agent.
- Eu mă refeream la ton, a spus Moș Crăciun și i-a înmânat agentului actele solicitate.
- Asigurarea, unde este asigurarea?, s-a stropșit ușor fericit Liviu Gabriel Gușatu.
- Din nefericire nu o am fizic, iar pe telefon va fi un calvar să o caut. Dar mă puteți verifica foarte ușor pe calculatorul din mașină.
- Nu contează!, a sărit în apărarea lui Gușatu un alt agent, „cât malul”! Legea e clară: nu aveți acte, nu aveți voie pe banda autobuzelor, primiți amendă!
- Dar nu înțeleg de ce vreți să mă amendați, am circulat doar 40-50 de metri: ați văzut doar că am ieșit să fac la dreapta pe strada dintre blocuri. Iar legea se aplică în litera și spiritul ei, a punctat Moș Crăciun. Pentru 50 de metri e absurd să primesc amendă, nici măcar nu am încurcat circulația autobuzelor…
Agentul lu’ Vlăsceanu „Mâneci Scurte” s-a răsucit pe călcâie și a mers la mașina incorect parcată, să întocmească procesul-verbal.

După un timp, Agentul Gușatu revine la Moș Crăciun și îi citește ce a scris în raport.
- Aveți vreo obiecție?
- Da, vă rog să scrieți că am parcurs pe bandă circa 40 de metri…
- Atunci semnați, a dictat agentul din spatele ochelarilor, de parcă ochii lui erau din aur și nu se cădea să-i vadă orice muritor plătitor de taxe și impozite.
- Păi v-am dat buletinul cu semnătură electronică, aveți semnătura mea, folosiți-o, a zis Moșul cu acte cibernetice.
- Nu pot!, a spus sec Gușatu.
- De ce? E emis de Minister!
- Nu pot!, a repetat încurcat agentul.
Moș Crăciun a semnat documentele. După ce i-a înmânat actul cu amenda de 1.200 de lei și 2 puncte de penalizare, agentul Gușatu a spus:
- V-am dat doar avertisment pentru că nu ațí purtat centura… puteți face contestație în 15 zile, la Judecătoria Sector 3…
- Interesant! 1.200 de lei pentru 40 de metri, a zis Moșul fără să-i mai explice mucalit polițistului că, din obișnuința mersului anual cu celebra caleașca trasă de reni, și-a făcut un obicei de a nu purta centura.
Dar dacă credeți că șarada s-a încheiat aici, vă înșelați! Pe un ton obraznic și cu o dorință de a avea ultimul cuvânt, agentul lu’ Vlăsceanu „Mâneci Scurte” i s-a adresat șoferului:
- Spuneți că sunteți bătrân! Între stâlpii de curent electric sunt 25 de metri. Nu ați mers 40 de metri, ați mers 400 de metri!
Abia atunci, Moș Crăciun i-a explicat agentului că este jurnalist, că o să scrie despre acest incident și că o să-l citeze…
- Mă amenințați?!?, au spus ochelarii fumurii. (Vă las pe dumneavostră să vă imaginați tonul.)
- Nu, doar v-am anunțat ce o să fac! Apoi, Moș Crăciun l-a rugat pe agent să vină lângă el și să privească amândoi spre zona semnalată:
- Să luăm ca reper cele două semafoare. Dumneavoastră afirmați că putem plasa patru terenuri de fotbal între ele? Chiar nu înțelegeți ce faceți și cum vă comportați?
Cu ochelarii fumurii pe nas, agentul Gușatu a spus printre dinți „Am început prost discuția”, și s-a grăbit spre mașina de poliție incorect și ostentativ parcată – un obicei vechi, inventat de „milițieni” și menținut de actualii agenți – ca să arate CINE ESTE ȘEFUL!

Din afirmația „…ați circulat 400 de metri…”, este evident că agentul Gușatu a dorit să scoată din discuție faptul că șoferul a circulat circa 40-60 de metri și că ar fi fost suficientă emiterea unui avertisment. Așa părea atunci, dar mai jos o să vedeți că acțiunea polițistului Gușatu la ordinul lui Vlăsceanu este abuzivă, teroristă moral și ilegală.
După ce a plecat, povestind tărășenia cu amicii lui, Moșu’ și-a adus aminte de o frază din procesul-verbal întocmit cu ochelarii pe nas de către agentul Gușatu – semn că purtatul fumurilor reprezintă „semnătura” lui de polițist:
„… marcată și semnalizată corespunzător de indicatoare și marcaje…”!
Așa că, punându-și în practică profesia de jurnalist, Moșu’ a refăcut traseul. Și iată ce a descoperit, conform fotografiilor de mai jos:

La ieșirea din parcarea amenajată de PMB, NU există niciun INDICATOR care să-i arate șoferului ce trebuie să facă! Practic, dacă ne raportăm la lege, șoferii au o singură obligație, aceea de a acorda prioritate. Apoi, ei pot să ruleze la dreapta, înainte sau chiar la stânga… pe contrasens. Dar, șoferii acționează și în spiritul ei, în logica ei, și fac la dreapta, niciodată nu intră pe contrasens.

După cum se vede, dacă ai intrat din parcarea pe banda dedicată autobuzelor – cazul nostru -, abia după ce ai parcurs circa 20 de metri, la 40 de metri de intersecție este plasat un indicator care îți atrage atenția că există o regulă specială de circulație. Din cauza stâlpișorilor, nu mai poți să ieși imediat de pe bandă, decât în dreptul sucarului – unde te așteptă… capcana Poliției Rutiere!
Este de la șine înțeles că agenții lu’ Vlăsceanu „Mâneci Scurte” ȘTIU că marcajele sunt incorect plasate; mai mult, Vlăsceanu are cunoștință și de următoarea situație, la fel de gravă precum cea prezentată de la parcarea PMB. (Parcări, că este o regulă pentru PMB.)

Dacă rulezi pe Strada Traian și la semafor vrei să faci la dreapta pe Bulevardul Unirii, NU există niciun indicator de circulație care să te anunțe că prima bandă este dedicată transportului în comun. Capcana polițiștilor este perfectă, mai ales pentru șoferii care nu circulă regulat prin zonă. Pentru că, la toate intersecțiile, este aceeași situație.

Toată lumea știe că polițiștii se comportă agresiv; toată lumea a observat că, de ceva vreme, tinerii agenți au un comportament dictatorial, lipsit de onoare și respect. Nu este o noutate ce v-am povestit noi astăzi. Chiar vă rugăm să citiți textul într-o cheie veselă, satirică.
Știm că știți că ei știu că nu este un caz izolat. Este o CAPCANĂ pe care agenții aflați sub comanda actualului șef al Poliției Rutiere, Ionuț Vlăsceanu, o folosesc de ani de zile. Așa că Moș Crăciun le urează La Mulți Ani!, după caz:
- șoferilor – evitați capcanele agenților lipsiți de capacitatea de a aplica legea în litera și spiritul ei!;
- polițiștilor – deveniți oamenii legii în slujba cetățeanului și lepădați-vă de năravul de a fi un terorist instituțional, așa cum vor șefii voștri corupți și lacomi după bani, grade și funcții!
P.S. Vom reveni cu un eventual punct de vedere emis de comisarul Vlăsceanu, dar și cu alte povești, dacă tot am convenit împreună că nu este un caz izolat și că agenții gen Liviu Gabriel Gușatu se feresc să aplice legea în anumite cazuri. SECUNDA o să ofere informații și fotografii cu locuri unde „profesioniști” precum Gușatu pot aplica legea, dacă nu fac pe ei în pantaloni când vor afla despre cine este vorba. Probabil că, în acele cazuri, vor avea grijă să înceapă altfel discuția; și fără ochelari fumurii pe nas!








