Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Efectul jocurilor de culise: Dăncilă intră 100% în Turul II, Iohannis iese președinte!

Bătălia dezvăluirilor relevante pentru Turul I și Turul II – acțiuni subversive!

Cel mai recent sondaj intern al USR, a fost dat publicității prin intermediul “g4media” de cioloșistul Ghinea, la doar 26 de minute de la postarea lui Drulă – șeful de campanie al lui Barna – pe Poiană.

Afișat de Drulă pe circuitul închis al “salvatorilor” – Poiana lui Iocan -, sondajul arată efectul generat, pe deoparte, de prostiile dreptei, acumulate în ultimul timp, și pe de altă parte, de jocurile de culise:

Dăncilă va intra în Turul II, alături de Iohannis.

Postarea lui Drulă
Sondaj care anunță eliminarea lui Barna

După cum vedeți din postare “secretă” adresată doar celor 6.000 de useriști din totalul celor 16.500 de membri cotizanți care au acces pe Poiană, Drulă se face că nu vede realitatea și scoate în evidență că e de bine faptul că acuzațiile de corupție și fraudă cu fonduri europene aduse lui Barna de către RP au avut un efect mediocru: -1%. Și că Barna a redus cu 6,8% ecartul față de Iohannis.

De ce aceste două constatări, considerate de Drulă pozitive, sunt false și ascund un dezastru pentru Barna și un succes major pentru Dăncilă, care a trecut printr-o demitere în aceeași perioadă de timp?

Așa-zisa reducere de ecart dintre Iohannis și Barna cu 6,8% se referă la o IPOTETICĂ prezență a lui Barna în Turul II. Astfel, Drulă încearcă să mențină un tonus pozitiv printre membrii USR – Barna intră în Turul II.

Desigur, ce face politrucul Drulă este o manevră subliminală – transferul atenției de la adevăr către minciuna impusă ca adevăr. Dar, deși este o metodă binecunoscută din manualul de manipulare, “subliminala” NU rezolvă problema de fond:

Barna este înfrânat și nu accelerat spre Turul II, iar Dăncilă e în zbor lin și “aterizează” în Turul II pe aerodromul Iohannis!

De asemenea, ideea lansată de Drulă că ar fi de bine – „vestea bună” – unicul procent pierdut de Barna după acuzațiile RP este total falsă.

Degeaba a încercat Drulă să dreagă ciorba Barna cu diferite ingrediente. Rezultatul desprins din sondaj este catastrofal pentru candidatul Dan Barna.

Repetăm: Barna s-a înfrânat cu 15 zile înainte de Turul I!

Să ne explicăm “în lumina” sondajului intern – pe care liderii USR îl consideră corect și nu făcătură a la Pieleanu.

Sondajul candidaților pentru Turul I
Barna NU trebuie să intre în Turul II

Așadar, după dezvăluirile RP, Barna a pierdut un procent, ajungând la 18,5%. Simultan, Dăncilă care a fost demisă a crescut și a ajuns la 23,4%, iar Iohannis care l-a nominalizat pe Orban premier coboară la 39%.

După cum vedeți, cu două săptămâni înainte de Turul I, din cauza prostiilor ei, “Dreapta” pierde pe toate fronturile, în timp ce „Stânga” crește – chiar și candidatul Diaconu câștigă 0,6%!

Trebuie să fii total afon sau rău intenționat ca să NU vezi că armăsarul USR era în trap spre Turul II, la o lungime de iapă pesedistă. Și că în loc să o depășească în turnată pe Dăncilă, din cauza dezvăluirii programate, Barna se îndepărtează de iapa pesedistă și nu mai vede finișul primar.

E drept, nu Barna și-a cravașat calul, ci un agent extern, dar ce mai contează, dacă efectul este negativ, așa cum s-a dorit în spatele ușilor închise?!

Pentru candidatul USR+PLUS Dan Barna, dezastrul este categoric, dacă punem la socoteală și următorul rezultat din sondajul intern: și Alinața USR+PLUS pierde din viteză: – 1,1%.
Sondajul alegerilor anticipate pentru Parlament
Jocul lui Cioloș

Pare că toată “Dreapta” – PNL, USR, PLUS, PMP – din România vrea ca “Stânga” – PSD și PRO România – să fie pusă cu botul pe labe. Dar NU din poziția de “Dreapta unită”, cum o tot cere poporul din 2004, ci fiecare pe cont propriu.

Această imensă prostie – dezbinarea “Dreptei” – NU face altceva decât să-i dea “Stângii” un imens balon de oxigen și spațiu de manevră – exact ce își doresc lupii bătrâni din servicii.

Desigur, nu doar acuzațiile aduse de RP lui Barna au dus la dezastrul “Dreptei”. Aici se adaugă greșelile de ordin tactic din zilele de după căderea Guvernului Dăncilă, prostii comise atât de Orban, cât și de Barna – uite susținerea, nu e susținerea etc!

Dar, ca să ne întoarcem la Barna și la titlul „picăturii”, mai observăm din sondajul alegerilor anticipate că încă o piatră este atârnată de gâtul candidatului Barna: și anume, Cioloș și oamenii lui nu-i dau ovăz – rezultat catastrofal pentru alianța USR+PLUS, sub indicele PSD.

Și atunci la ce bun toată tevatura asta cu “anticipatele” și de ce nu-l sprijină jocheul Cioloș pe armăsarul Barna? Avem două posibilități:

  • Ca să pună mâna repede pe USR, după alegerile prezidențiale ratate grosolan de Barna, Cioloș a dat ordin ca plusiștii să se facă doar că lucrează pentru Barna;
  • Pur și simplu aceasta este valoarea lui Cioloș și a partidului său PLUS: maxim 3-4%, după cum a rezultat din alegerile europarlamentare.
Catastrofa Colectiv
Lovituri sub centură

Am scris în subtitlu că există două bătălii: a dezvăluirilor relevante pentru Turul I și Turul II.

Iată la ce mă refer: cei care fac jocurile, două grupuri puternice ahtiate după puterea – lupii tineri vs. lupii bătrâni din Servicii -, au plănuit să-și lovească adversarii prin dezvăluiri, pentru ca din Turul I să iasă Iohannis cu Dăncilă, iar după Turul II să redevină președinte Iohannis.

Așadar, pentru Turul I trebuiau loviți, în primul rând, Barna și, în secundar, Diaconu. Iar această manevră s-a înfăptuit prin două acțiuni jurnalistice:

  1. Acuzarea lui Barna de GĂINĂRII cu fonduri europene – a furat de la gura românilor cu dizabilități, este aidoma pușcăriașului Dragnea care a furat de la gura copiilor;
  2. Ponta, Bănicioiu, Oprea și Arafat au fost implicați în crimele de după Focul de la Colectiv – cu repercusiuni asupra candidatului Diaconu și cu efect benefic pentru aprobarea Guvernului Orban.

N.B. Din acest prim joc iese bine și… Dăncilă, care se bucură de efectul victimizării! O demonstrează sondajul USR și o confirmă cu vădit regret copilul de securist… Drulă, șeful de campanie al lui Barna, în postarea sa “secretă” de pe Poiană!

Răni fizice provocate de focul “pus” la Colectiv

Iar pentru Turul II, dacă NU vor cădea la pace lupii tineri cu lupii bătrâni, vom primi două dezvăluiri ținute la SECRET de peste 4 ani și confirmate prin dovezi irefutabile:

  1. Dezvăluiri care să demonstreze că Iohannis a știut de/a fost implicat în focul pus intenționat și scăpat de sub control de la Colectiv, manevră pentru pulverizarea Trinomului malefic Ponta-Maior-Oprea – acum efect benefic pentru Dăncilă;
  2. Dezvăluiri despre copilul înfiat de Dăncilă în zorii Evenimentelor din Decembrie ’89, Victor, și care este foarte înfipt în zona “Drogurilor de risc maxim” – acum efect benefic pentru Iohannis.
Geoană și Băsescu, în timpul dezbaterii televizate din Turul II
Alegerile din 2009, în oglindă cu cele din 2019

NU credeți că se poate pune în practică un astfel de plan? Vă înșelați amarnic sau aveți un mare puseu de memorie.

Vă reamintesc, că în bătălia din 2009 pentru Președinție, Trinomul la vedere compus din Vîntu-Voiculescu-Patriciu dorea să-l înlocuiască pe Băsescu cu Geoană.

Atunci, în timpul campaniei din 2009, primii care au atacat au fost lupii bătrâni: ei l-au pus pe Patriciu să scoată în ziarul pe care îl patrona – și la câteva minute distanță, într-o emisiune electorală, în direct la Realitatea lui Vîntu fiind jurnalistul Dumitrescu și candidatul Băsescu -, o casetă în care Trăienică era filmat cum plesnește un băiat cu dosul palmei, într-o dezbatere pentru prezidențialele din… 2004.

Așadar, lupii bărâni au așteptat cinci ani ca să lovească un candidat – Traian Băsescu – și să favorizeze un altul – Mircea Geoană.

Cum a reacționat Băsescu după ce s-a trezit din lovitura falsului „pixel albastru”? În ultima confruntare televizată – Turul II – a scos pe piață informația/fotografia/video că Geoană ia lumină din casa lui Vîntu, iar Prostănacul nu a negat așa cum fusese sfătuit de lupii bătrâni.

Efectul? Nimeni nu s-a mai mirat că, în dimineața de după vot, Băsescu a câștigat alegerile cu doar 70.000 de voturi diferență, după ce toată noaptea Mircică “Mihaela, dragostea mea!” fusese președinte!!!

S-a spus atunci că votul din Republica Moldova a schimbat soarta alegerilor. E cineva de pe aici care e atât de prost încât să creadă gogorița asta cu votul venit peste nopate din Diaspora și necontabilizat de BEC, uitat într-un fișier al STS, și descoperit dimineața? Dacă e, îl rog respectos să părăsească “picătura”!

Iohannis și Dăncilă
Iohannis, președinte pentru încă un mandat!

Adăugând la sondajul USR și alte informații reale, pot spune că vom avea următorul rezultat în Turul I – la 18,9 milioane de români cu drept de vot, aproximare în număr de votanți, nu în procente:

  1. Iohannis: între 3,4 – 4,2 milioane de voturi;
  2. Dăncilă: 1,9 – 3,3 milioane de voturi;
  3. Barna: 0,8 – 1,6 milioane de voturi;
  4. Diaconu: 0,6 – 1,3 milioane de voturi.

Iar pentru Turul II, la același număr de români cu drept de vot – 18,9 milioane  – aproximarea în număr de votanți este următoarea:

  1. Iohannis: 4,5 – 6,1 milioane de voturi – PREȘEDINTE!
  2. Dăncilă: 3,5 – 4,3 milioane de voturi.

P.S. Despre falsul adevăr lansat de Drulă, cum că “electoratul îmbrățișează ideea USR de anticipate”, o idee tot trâmbițată de Barna, ofer un adevăr și o ipoteză:

  1. Drulă și liderii USR uită că ideea anticipatelor a fost strigată în Piața Victoriei și, la fel ca în cazul “fără penali“, USR a preluat-o din zbor și și-a însușit-o politic;
  2. Drulă vrea să ne spună că mișcarea de stradă a fost manipulată de USR și pusă să lanseze în Piață sloganuri gândite de Drulă, Barna și Ghinea, pentru a fi folosite mai târziu în scopuri politice personalizate?!

212 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv