Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenția că s-au înscris prea puţini preşedinţi de secţii de votare pentru alegerile din 5 iunie, după ce regulile, schimbate de anul acesta, prevăd ca ei să nu mai fie propuşi de prefecţi şi primari.
Astfel, oricine se poate înscrie la Primărie pentru a intra în Corpul de Experţi Electorali şi a răspunde de o secţie de votare.
Cei care nu au deloc experienţă vor fi testaţi apoi desemnaţi peședinți de secție, cu ajutorul unui sistem computerizat.
Dacă în Vaslui sau Vâlcea toate locurile s-au ocupat, în restul ţării mai este nevoie de aproximativ 12.000 de preşedinţi de secţii de votare şi de locţiitori pentru cele 18.500 de secţii.
În București, niciun sector nu are până acum numărul necesar de preşedinţi de secţii de votare.
Guvernul a stabilit ca fiecare preşedinte de secţie să primească 85 de lei pe zi, impozabili.