Un grup de membri USR PLUS îl susține pe senatorul Irineu Darău la conducerea partidului, astfel că va fi contracandidatul lui Dan Barna și Dacian Cioloș.
În acest scop, gruparea politică a lansat marți, în Piața Victoriei din București, platforma „Împreună”.
„Electoratul are întotdeauna dreptat. La ultimele alegeri am avut mai puțin de jumătate față de europarlamentare, iar previziunile sunt îngrijorătoare”, a declarat Darău, în cadrul unei conferințe de presă.
„Perioada de miere între electorat și Guvern s-a terminat”, a avertizat și deputatul Mihai Polițeanu.
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a declarat că platforma a apărut „pentru ca oamenii să continuie să creadă în schimbare”. El i-a îndemnat pe tinerii din partid „să iasă în față”.
„Oamenii pe care îi vedeți aici intră în competiție politică nu doar pentru 2021, ci cu gândul la 2024, 2030. Concurăm pentru ca tinerii să continuie să creadă în schimbare, pentru că astăzi sunt din ce în ce mai resemnați. Tinerii nu mai văd deschidere din țară. 3/4 tineri vor să plece din România. Concurăm cu un mesaj de unitate, nu mai există USR și PLUS, ci USRPLUS, un singur drum împreună. Noi suntem USRPLUS, mișcarea care a crescut pe umerii românilor. Aveți încredere, fiți curajoși, ieșiți în față. Din acest partid trebuie să iasă la suprafață tot ce e mai bun. Trebuie să iasă în față garnitura de oameni tineri”, a spus Ștefănuță.
Viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, a declarat, la rândul său: „Candidez alături de echipa „Împreună” pentru că suntem la punctul la care două organizații cu același ADN trebuie să livreze României ceea ce a promis”.
Cătălin Teniță, deputat: „Timpi de 5 ani, colegii noștri din zona civică s-au luptat ca noi să fim la putere, să facem reformele. Noi ne aflăm în acest moment în care trebuie să livrăm, mai avem 3 ani, foarte puțin, fiecare zi contează”.
Ilinca Ghiza, coordonator USR Tineret regiunea centru: „Vă promit că generația mea se angajează în cel mai important proiect al viitorului. Lucrăm la politici de tineret să rezolve multe din problemele cu care ne confruntăm. Pentru cele mai bune soluții avem nevoie de suport din partea partidului. Noi vom fi viitorii primari, parlamentari, miniștri. USRPLUS trebuie să se asigure că suntem pregătiți pentru asta”.
Mihai Polițeanu, deputat: „Am dat dovadă de lipsă de fermitate, ba uneori de o relație de servitute față de PNL și UDMR. Perioada de miere între electorat și Guvern s-a terminat. USRPLUS va trebuie să fie mult mai curajos în relația cu UDMR și PNL. 80% din membrii USRPLUS sunt de părere că participarea în continuare la guvernare trebuie condiționată de marile reforme promise. Desființarea SIIJ, reformarea Justiției sunt liniile roșii în următoarea perioadă de guvernare. La împlinirea a 12 luni de la învestirea Guvernului va trebui să tragem linie și să luăm o decizie. Pentru asta ne trebuie curaj și să luptăm împreună. Ne-a lipsit curajul, am fost divizați. USRPLUS nu trebuie să devină al doilea PNL. Mai există o competiție pentru președinția partidului. Ne-am gândit ce candidat să susținem. Am analizat cele trei candidaturi și ne-am hotărât să îl susținem pe candidatul independent Irinel Darău, reprezintă cel mai bine principiile și valorile noastre”.
Irineu Darău, senator, candidat la șefia USRPLUS: „Vrem să fim un partid unit, cu toți membrii, indiferent de unde vin. Avem nevoie de curaj la guvernare, de o identitate clară, care să reflecte valorile și promisiunile. Pentru aceste lucruri este nevoie și de un partid unit. Într-adevăr, ajungerea la guvernare nu este un punct terminus, este foarte important cum guvernăm și răspundem cerințelor oamenilor. Electoratul are întotdeauna dreptate. La ultimele alegeri am avut mai puțin de jumătate față de europarlamentare, iar previziunile sunt îngrijorătoare. Este nevoie de o schimbare, ne trebuie o alternativă. Oferim o alternativă internă care să construiască un partid mai modern, mai curajos decât acum. Îi văd pe cei din spatele meu drept parteneri naturali, când voi fi președinte.
O a treia cale în USRPLUS este cerută și de membri, și de electorat, iar competiția internă nu poate fi decât de bine. Trebuie să creștem, să atragem oameni tineri, femei, să îi ajutăm să devină cât mai performanți în funcțiile publice. În această campanie internă fac apel la membri să convoace cât mai mulți delegați. Ne hotărâm viitorul pe termen lung, nu porniți cu preconcepții, aveți în față niște candidați foarte deschiși”.
Allen Coliban, primarul Brașovului: „Colegilor din USRPLUS le transmit să nu ne mai ascundem sub discursuri festiviste, să înțelegem nevoile de guvernare. Avem nevoie de un partid unit, care să facă reformele. Lista alături de care mă aflu este reprezentativă pentru România. Avem deputați, senatori, primari, consilieri locali, președinți de filiale, europarlamentari. Este reponsabilitatea noastră primă să formăm o nouă clasă politică. Suntem aici în fața voastră împreună și avem curaj pentru România”.