Înființarea Agenției pentru Investiții în Sănătate, anunțată de USR PLUS, redevine motiv de dispută în Coaliție.
Dan Barna susține că viitoarea structură în cadrul Ministerului Sănătății „nu este subiect de negociere”.
Liderul PNL, Ludovic Orban, susține însă că nu s-a discutat niciodată în cadrul Coaliției înființarea acestei agenții și, mai mult, „n-a trecut prin guvern”.
Aceasta, după ce poremierul a declarat că: „Nu a fost aprobată de Coaliție”.
Copreședintele USR-PLUS, Dan Barna, a declarat, marți, că Agenţia pentru Investiţii în Sănătate nu adaugă la birocraţie, iar propunerea se regăseşte în programul de guvernare agreat de Coaliţie.
„Această propunere se regăseşte în programul de guvernare, pentru că am văzut diverse puncte de vedere că nu se ştia, că nu s-a auzit. Este un subiect agreat de reprezentanţii coaliţiei – domnul Buşoi, domnul Cseke şi la momentul acela colegul nostru, Vlad Voiculescu – au agreat acea componentă din programul de guvernare şi se regăseşte foarte clar în programul de guvernare care nu este şi nu poate să fie un subiect de negociere. Evident, suntem dispuşi să aducem clarificări, dacă sunt necesare, dar această agenţie este clar necesară şi foarte importantă. Nu adaugă la birocraţie. Nu devine un sistem mai greoi sau mai complicat. Pur şi simplu discutăm de reorganizarea unei structuri care există în momentul de faţă în Ministerul Sănătăţii şi care s-a dovedit nefuncţională. Este un subiect pe care îl vom detalia şi în şedinţa de coaliţie, nefiind discutat până acum la coaliţie tocmai din acest motiv foarte simplu: este unul dintre obiectivele asumate de această coaliţie de guvernare”.
„În momentul de faţă, ne uităm că acele spitale regionale despre care vorbim încă din 2014 – şi dacă ne uităm ce s-a întâmplat de atunci, avem o utilizare de doar 5% a fondurilor europene disponibile pentru spitalele regionale, ceea ce arată foarte clar că în actuala structură de funcţionare, Ministerul Sănătăţii, nu are capacitatea de project management, de a susţine şi de a realiza construcţia de spitale”, a precizat Dan Barna.
Subiectul urmează să fie discutat în ședința Coaliției din cursul zilei de marți.
„Această soluție a fost discutată în Coaliția de guvernare, nu a fost aprobată în Coaliția de guvernare, deci nu am cum să o susțin în acest moment. E o decizie pe care trebuie să o luăm în Coaliție, cu președinții de partid”.
Ludovic Orban a declarat, marți: „Noi n-am susținut, nu s-a luat o decizie și nu s-a discutat în Coaliție ca să se înființeze o agenție pentru PNRR. Gândiți-vă, noi trebuie să contractăm 70% din sumele alocate prin PNRR până în 31 decembrie 2022 conform regulamentului european. Păi noi dacă folosim timpul ăsta pentru a înființa Agenția atunci când se va înființa nici nu va avea timp să deruleze procedurile de licitație. Punctul exprimat în Coaliție este pentru entitățiile care au documentații mature, derularea procedurilor să se facă de cel care deține spitalul sau cel care urmează să-l dețină indiferent că este vorba de consilul municipal, consiliul județean sau spitalele care sunt la ministerul Sănătății. Toate aceste au proiecte mature și ele trebuie să deruleze licitația pentru a ne putea încadra și a putea finaliza aceste proiecte până în decembrie 2026. Dacă nu reușim să finalizăm proecedurile “.