Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul Mişcării Populare, a criticat prestaţia senatorilor pe tema demersului ANAF de a confisca imobilele Antenelor: „Acum vedeţi forţa turnătorului Voiculescu şi spaima oamenilor politici de televiziunile lui”.
“S-a intrat într-o linie a propagandei mincinoase. M-am întrebat de ce. Acum vedeţi forţa şi influenţa turnătorului Voiculescu şi spaima oamenilor politici de televiziunile care i-ar putea ataca. Jalnică grupare de politicieni am putut să văd azi în Senat”, a declarat Băsescu, la sediul partidului.
El a arătat că evenimentele de miercuri demonstrează că România trebuie să rămână sub incidenţa MCV.
“Ce am văzut la Senat azi, prin interventiile dlui Mircea Geoană, un demagog perfect, a doamnei Jipa, a doamnei senator Anghel, nu arată decât că suntem departe de a avea motive să cerem ridicarea MCV. Discuţiile s-au dus într-o zona a minciunii. Nicio instuţie a statului nu a îndrăznit să ceară ridicarea licenţei de emisie a postului Intact. Singura chestiune e aplicarea unei hotărâri judecătoreşti”, a precizat fostul şef al statului.
Traian Băsescu a explicat că ANAF a făcut doar o notificare în conformitate cu legea şi că numai printr-o hotărâre judecătorească televiziunile trustului Intact ar putea fi evacuate.
El a atacat şi declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis pe tema “banalului motiv administrativ” de 60 de milioane de euro – confiscarea imobilelor construite de Dan Voiculescu din banii furaţi prin privatizarea frauduloasă a ICA şi în care funcţionează Antenele şi “imperiul” Intact.
Iată celelalte acuzaţii ale lui Băsescu:
“Declaratiile premierului de la Grivco, azi presedintele Romaniei, dl Klaus Iohannis, care astăzi se numeşte preşedintele României, intră fără ruşine în aceeaşi linie de propagandă a Antenei 3.
Se exprimă cam aşa: “Libertatea de exprimare nu poate fi afectată de un banal motiv administrativ”.
Este o lege care trebuie pusă în aplicare
Hotărârea judecătorească nu este motiv administrativ. Este o lege care trebuie pusă în aplicare. Dacă astăzi, cu o instituţie de presă importantă se face demonstraţia că statul român nu aplică legea, mâine şi cetăţeni de rând se vor considera îndreptăţiţi să nu respecte hotărâri judecătoreşti. Se creează un vid de putere judecătorească.
Cea mai grea lovitură dată justiţiei a fost afirmaţia pe care a făcut-o premierul de la Grivco, actualul preşedinte al României. Cu aceste declaraţii, e clar că România trebuie să rămână în MCV pe Justiţie. Politicienii de la vârf îşi permit să relativizeze obligaţia de a respecta hotărâri judecătoreşti definitive dată acum mai bine de un an şi jumătate.
Am apreciat verticalitatea premierului Dacian Cioloş, care in fata Senatului a ramas ferm pe ideea de respectarea a legii, chiar dacă a dat speranţe că se poate veni cu soluţii alternative. Iar eu îi spun că nu există solutii alternative, ele sunt prevăzute în Codul Penal şi în Codul Comercial. Orice confiscare prin hotărârea justiţiei trebuie să se valorifice nu prin închiriere, nu prin leasing, ci prin vânzare.
Pozitia mea nu este impotriva trustului Intact, ci impotriva nerespectarii legii.
Şi Camera Deputaţilor ne-a dat o proba de ce trebuie mentinut MCV-ul, prin raspunsul dat cererii de arestare a doi deputati, Madalin Voicu si Nicolae Paun.
Vreau sa fiu foarte clar. Sunt adversar al arestarilor inutile.
Camera Deputatilor a tratat diferit solicitarile DNA. Sunt de acord cu decizia Camerei Deputaţilor în privinţa lui Mădălin Voicu. Din informaţiile prublice am aflat că este acuzat de trafic de influenţă. Nu a încercat să modifice probe, să convingă martori să dea declaraţii mincinoase. A fost corect abordată problema Mădălin Voicu, strict din informatiile din comunicatele DNA.
În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Păun, acesta a încercat să modifice, să falsifice probe prin intervenţii la diverşi martori, să dea declaraţii mincinoase. În orice ţară din această lume, în orice ţară civilizată, un individ care încearcă să modifice probe este arestat imediat. Paradoxul este că se vede din nou frăţia PSD-PNL.
Întâmplător, nu s-a mai realizat cvorumul pentru votul cu privire la arestare şi, în mod spectaculos, cea care a dat semnalul plecării din sală a fost însăşi preşedinta PNL Alina Gorghiu, care nu s-a mai aflat în sală la vot şi mulţi liberali au urmat-o. Asta ne arată că avem în continuare nevoie de MVC.
Poate ma intelegeti cat de greu mi-a fost la Cotroceni sa tin piept parlamentarilor sa nu faca harcea parcea statul de drept. Dupa ei mi-am meritat cele doua suspendari”.