Traian Băsescu susține că Liviu Dragnea, prin propunerea formării unei Comisii de specialişti la PSD care să supravegheze viitorul Guvern, oferă public o soluţie de tip „Stat Islamic”, în care el însuşi se vrea a fi un ayatollah.
„El (Liviu Dragnea n.r.) face un lucru de tip Stat Islamic, adică punem un guvern, dar eu, ayatollah-ul, stau la partid în Kiseleff cu o echipă de ayatolah-i şi spunem noi Guvernul şi îl ţinem sub control. Deci pe omul ăsta l-a dus mintea să ofere public soluţia specifică statelor islamice. Cred că s-a inspirat de la Iran”, a spus Băsescu, duminică, la B1Tv.
Întrebat dacă acest lucru este legal, Băsescu a infirmat.
„Nu este legal. Miniştrii sunt controlaţi de le partd, nu de o comisie de la partid. E un abuz, strâmbăm modul de funcţionare a statului”, a spus Băsescu.
El a reafirmat că Dragnea nu va putea fi premier în acest mandat din acelaşi motiv pentru care nu poate fi desemnat acum: “Klaus Iohannis nu poate încălca legea (Legea 90/2001 – n.r.)”.
„Acest motiv se va menţie în cei 4 ani de mandat, nu se schimbă parametrii juridici”, a spus Băsescu.