Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Reproșuri la tv între partenerii de guvernare...

Boc îi cere lui Voiculescu bani pentru centrele de vaccinare, dar acesta îl trimite la colegul de partid Cîțu

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL), care este și președintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), îi cere ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu (USR-PLUS), bani pentru organizarea și dotarea centrelor de vaccinare anti-COVID-19, precum şi pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar, dar acesta îl trimite la premierul Florin Cîțu, coleg de partid al liberalului.

Emil Boc i-a reproșat lui Vlad Voiculescu, la Digi 24 că primarii din asociația pe care o conduce „sunt extrem de revoltați” pe atitudinea ministrului Sănătății, care ”„gnoră niște principii după care se conduce UE”.

„Orice ministru ar trebui să știe din Guvernul României că nu poți să stabilești sarcini fără să dai bani. Sarcini suplimentare se dau, dacă ai alocată resursă suplimentară. Asta nici măcar nu într-un proiect de OUG, nici într-un extemporal la dirigenție la clasele I-IV nu se face, darămite la nivelul unei țări europene! Primarii din Asociația Municipiilor sunt extrem de revoltați de această abordare și această atitudine a ministrului Sănătății, care, într-un act fundamental al statului român, ignoră niște principii după care se conduce Uniunea Europeană. Nu știu în alte locuri, unde a condus dl. ministru, dacă după același principii s-a condus, dar în privința a ceea ce înseamnă administrația publică locală avem pretenția la respectul pe care îl merită acești primari care reprezintă mai mult de jumătate din populația României și 70 la sută din PIB-ul care se produce în România aici se produce!”, a declarat Emil Boc.

Vlad Voiculescu s-a arătat deranjat că a aflat din presă de comunicatul AMR, dar și de acuzațiile primarului, arătând că există un proiect de ordonanță de urgență (OUG) al Guvernului, care a fost avizat de mai multe ministere, iar Emil Boc l-ar fi putut apela telefonic pe premierul Florin Cîţu, care îi este coleg de partid.

De asemenea, Voiculescu a arătat că primăriile pot solicita de la Ministerul Dezvoltării, condus de UDMR-istul Cseke Atilla, fondurile pentru amenajarea centrelor de vaccinare, deoarece instituția este partenerul instituţional al autorităţilor locale în astfel de situaţii.

„Acum, sigur, putem să înşirăm bursele elevilor şi creşe, şi iluminatul public, şi modernizarea străzilor şi a podurilor, şi toate care se dărâmă pentru că cineva trebuie să amenajeze nişte centre de vaccinare, dar mai productiv ar fi ca discuţia să fie instituţională, între câteva instituţii ale statului care de altfel au şi lideri care se cunosc, problema nefiind una deosebit de spinoasă. Este una cât se poate de clară care trebuie discutată în principal cu premierul, cu Ministerul Finanţelor şi, sigur, Ministerul Sănătăţii, dar deja mi-am exprimat poziţia de ministru al Sănătăţii. Interesul nostru este ca procesul de vaccinare să se producă fără niciun fel de probleme. Dacă pentru asta putem asigura finanţare până la ultimul ac şi ultima seringă, ne bucurăm foarte tare”, a declarat ministrul Voiculescu, într-o intervenție telefonică la Digi24, sâmbătă seara.

Iată și celelalte precizări ale ministrului Sănătății, despre proiectul de OUG:

  • „După ce există o evaluare, evident că banii pot fi ceruţi de către autorităţile publice locale de la Guvern. Există de asemenea un partener instituţional pentru asta şi se numeşte Ministerul Dezvoltării. Ministerul Dezvoltării este partenerul din Guvern care discută direct cu autorităţile publice locale – şi fiecare primar ştie foarte bine despre ce vorbesc – atunci când există o nevoie de finanţare la nivel local aşa se întâmplă lucrurile.
  • Ministerul Dezvoltării este unul dintre ministerele avizatoare ale acestei ordonanţe, ordonanţă care nu se dă peste week-end şi care va fi discutată în Guvern la începutul săptămânii viitoare
  • Este o primă versiune a unui act normativ care poate suferi îmbunătăţiri. Ministerul Sănătăţii nu are niciun interes ca autorităţile locale să fie forţate de către Guvern să facă ceva ce nu pot să facă.
  • Dacă Ministerul Sănătăţii ar putea să funcţioneze şi la Ministerul de Finanţe şi ca întreg Guvernul, cu siguranţă discuţiile ar trebui să se poarte doar între Ministerul Sănătăţii şi orice altă parte implicată din ţară, cu deosebire municipalităţile. Este o decizie a Guvernului, este o ordonanţă a Guvernului şi mai sunt şapte ministere avizatoare. Este un document intern în lucru, nu e nimic de discutat atât timp cât nu produce niciun efect în momentul ăsta. Este un document în lucru care poate fi îmbunătăţit”.
9 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv